Atunci când, în 1812, rușii ne-au acaparat, smulgându-ne de la Țara noastră cea mare și aruncându-ne în abisurile veșnicelor friguri siberiene, răs-răs-străbuneii noștri mai aveau speranța că acel 1812nu va dura prea mult. Aveau speranța că măcar copiii sau nepoții lor vor reveni Acasă și se vor simți ca Acasă. Dar n-a fost să fie. Rușii, cu firea lor de nomazi, au vrut să ne transforme și pe noi în nomazi – și ne-au transformat, – dovadă fiind migrațiunea în masă chiar și astăzi, în locurile unde noi am mai fost, și vom fi întotdeauna, străini, ne-Acasă, iar cei care au rămas pe aici și se mai țin locului, nu se mai simt ca Acasă, ci„ ca sub ruși”, că așa spuneau răs-răs-străbunii noștri, cei care sperau că măcar copiii sau nepoții lor vor reveni Acasă și se vor simți Acasă.
Victoria Marin
Și iarăși n-a fost să fie. Peste hotare noi suntem considerați ruși. Chiar și în România noastră dragă suntem considerați ca atare: ruși. Asta pentru că ne-a intrat în gene acest sindrom al rusificării, și nu putem fi altfel decât ruși, iar peste hotare, inclusiv frații noștri din România, privesc la noi cu sfială și cu o anumită doză de teamă, e ca și cum s-ar teme de eternele invazii pustiitoare ale slavilor pe pământurile învecinate, dar chiar și pe cele nu prea învecinate, fiindcă, pe noi de Rusia ne desparte o apă și un pământ. Mai multe ape și mai multe pământuri.
Pe patul de moarte strălucitul nostru voievod Ștefan cel Mare, pe care l-am avut și-l vom avea de-a pururi, știind că vin vremuri cumplite după moartea sa, spunea celor adunați lângă patul lui de suferință să închine țara oricui, chiar turcilor, care ne-au tăiat și spârcuit, dar și noi pe ei, că nici acum n-au uitat, și de asta se tem să ne întoarcă sabia lui Ștefan cel Mare ( ca nu cumva, nu mai deie Alah),numai nu rușilor, pentru că, avea să apară mai târziu zicala, dacă-l lași pe Ivan în casă, el se suie și pe masă, iar tu, blândule moldovean, te vei pomeni sub masă ori chiar fără casă.
Continuarea citiți în n.7 din 11 februarie 2022
