A treia duminică a lui iunie este ziua când colegii mei, indiferent de vârstă, experiență profesională, succese și dezamăgiri, încearcă să-și descrețească frunțile, să-și amintească de minunata profesie pe care au îmbrățișat-o.
Nopțile nedormite, momentele emoțiilor profesionale dispar, și atunci apare zâmbetul. Nu e ușor a zâmbi când ești înconjurat de suferinzi. Suntem fascinați de culoarea albă a halatului pe care îl purtăm în viața de toate zilele, simbol al purității sfinte.
Or, medicina este o chemare a sufletului, iar sufletul trebuie protejat, apreciat la justa valoare. Nu toți sunt în stare să suporte acest ritm infern al vieții, când familia este abandonată de dragul profesiei. Anii se scurg dureros și foarte repede și, până la urmă, îți dai seama că ți-ai trăit viața pentru cei suferinzi. Spun asta nu pentru a reproșa cuiva ceva pentru că am făcut pe parcursul anilor ce mi-a fost mai drag. Cine cunoaște cât valorează o viață salvată? Dar alinarea durerii? Cred că profesia de medic nu are preț. Este unica profesie care ne face mândri pentru această viață zbuciumată.
Dragi colegi, în această zi importantă să ne descrețim frunțile, să zâmbim, să ne felicităm reciproc și să fim mândri de meseria pe care o practicăm – medic al oamenilor. Vă doresc ca devotamentul profesional să vă fie încununat de satisfacție și împliniri, stimă din partea pacienților și susținerea celor apropiați, iar perseverența și abnegația – valori pe care le reprezentați – să fie apreciate la justa valoare și să vă însutească întotdeauna întru alinarea durerii și suferinței umane. Să fiți mereu plini de energie, cutezanță, răbdare și tenacitate, să oferiți încredere și siguranță, să emanați bunătate și speranță, iar provocările să le depășiți cu fermitate și optimism.
