Moldovenii din diasporă se unesc pentru a promova referendumul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Moldoveni din Dublin, Lisabona, Roma, Milano, Paris, Verona, Parma, Bruxelles s-au adunat pentru a spune că sunt europeni și că vor confirma acest lucru prin ieșirea la referendumul din 20 octombrie.
Moldovenii din diasporă se unesc PENTRU Referendum
Nicolae GREJDIERU, Hamburg, Germania:
„Da, cu siguranță trebuie să participăm cu toții la acest Referendum și să spunem “da” integrării în Europa.
Altfel nu poate fi, suntem doar Europeni, avem o limbă de origine latină și trăim geografic în centrul Europei.
Printre altele, noi am spus deja o dată “da” integrării în Europa la ultimele alegeri Prezidențiale și Parlamentare, votând un partid de guvernământ și un Președinte proeuropean cu un program politic de integrare în Europa.
Dar pe mine mă îngrijorează acum mai mult nu votul la Referendum, dar ceea ce se va întâmpla după asta, la următoarele alegeri parlamentare.
Și hai s-o spunem drept, fără a cârni în dreapta și nici în stânga, avem o guvernare slabă și nepregătită de a guverna cu Țara, o guvernare, care nu e în stare să facă reforme și să apere Țara și Poporul de corupție și de atacurile din exterior. Această slăbiciune poate aduce după următoarele alegeri parlamentare partidele pro ruse la guvernare.
Și asta nu e o glumă, asta o arată sondajele.
Dar după un așa scenariu, când „șoriștii cu dodoniștii” vor veni la putere, ce ne facem noi atunci cu Referendumul nostru de integrare în Europa?
A rămas doar în ultimă oră să ne mai adresăm încă o dată guvernanților:
– Domnilor Guvernanți, ne-ați făcut promisiuni și noi v-am dat toată puterea, faceți ceva.”
Mariana URSU, din orașul Sângerei, în present locuiește în Anglia:
„Cred, toate privirile vor fi în următoarele luni, ațintite asupra țării noastre care e la un moment crucial în procesul său de integrare europeană. Ziua de 20 octombrie, anul curent va fi cea în care Moldova ori va mai urca o scară spre viitorul european, ori va stagna în aceeași zonă de gri(amestecul ăsta de gândiri si ideologii). Ultimii ani au fost fundamentali pentru țara noastră, dar cred adevărata istorie se va scrie în acest an. Decizia ne aparține. Nu e nimic de speriat, e un referendum unde fiecare cetățean moldovean își va ștampila dorința pe foaie, își va folosi dreptul de a alege(după cum e și corect) dacă dă șansă sau nu Republicii Moldova sa intre în marea familie europeană. Cred ca poporul nostru va face o alegere corectă, vor oferi această șansă țării, o vor dezlănțui, doar asta am tot făcut dea lungul anilor încoace, de la proclamarea independenței.
Micul stat moldovean s-a confruntat cu atâtea lovituri pe parcursul drumului sau spre independenta, pe parcursul obținerii acesteia, precum și în ultimii ani – ori ne-a fost de învățătura, ori ne va fi încă mult timp înainte daca nu mișcam carul din loc. Nu are putere țara noastră singură , fără suport, strategii și o multitudine de reforme să crească. Există speranța că cei rămași acasă și diaspora-acești doi super factori vor scrie o noua filă în istoria țării noastre. O istorie la care până acum doar visam, acum putem să o trăim. Totul depinde de noi…
Moldovenii pot, au mai participat la referendum-uri până acum, unele reușite, altele mai puțin, dar s-au convins că puterea lor este respectată. Este posibilitatea sa trăim nu doar într-un stat de drept, dar într-un stat unde drepturile se respectă și sunt în favoarea cetățeanului de rând.
În fiecare familie din țara noastră, cred, la moment este cel puțin câte un membru care locuiește în spațiul Uniunii Europene. Deci fiecare familie din țara noastră cunoaște din sursă de încredere cum e tratat si favorizat cetățeanul UE.
„Fără corupție, cu locuri de muncă bine plătite, cu respect și demnitate în țara mea” cu aceste gânduri ne tot culcăm de decenii încoace, dar ne trezim tot mai dezamăgiți.
Pe 20 octombrie putem da șansa Republicii Moldova de a avea acces la cea mai mare piața unică din lume, oferind posibilități agricultorilor și investitorilor noștri; de a ajuta la creșterea economică a țărișoarei noastre prin fluxurile de investiții străine și mai multe programe de finanțare europeană… deci de a ne oferi noi – nouă posibilitatea de a trăi altfel de până acum.”
Ruslan ȚURCANU, Faro, Portugalia: „Referendumul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană este poziția noastră clară privind vectorul european de dezvoltare al țării noastre. Exprimându-ne în favoarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, vom demonstra că țara noastră este cu valori europene și că își dorește să facă parte din marea familie europeană. Dragi concetățeni, acum mai mult ca niciodată este necesar să fim responsabili și fermi privind viitorul țării noastre și al copiilor noștri”.
Lilia Gherbovețchi Italia: „Spunem ferm că noi, moldovenii, suntem europeni; că țara noastră poate avea un singur parcurs – parcursul ireversibil spre UE, unde să putem trăi în bunăstare și pace, la fel ca frații noștri români, ca cei din Italia, Franța, Germania etc. Cunoaștem cu toții că în toamna acestui an, împreună cu alegerile prezidențiale, va avea loc și referendumul constituțional, unde va trebui să răspundem la întrebarea dacă dorim ca țara noastră să facă parte din Uniunea Europeană. Sunt ferm convinsă că moldovenii de acasă și cei din diasporă vor spune „Da, noi vrem ca Moldova să adere la Uniunea Europeană”.
Oleg Brega, activist civic, editor Curaj TV:
„Situația regională acum ne este favorabilă și trebuie să prindem acest val dacă vrem să fim bine.
Cele trei țări baltice cu care am fost colege de uniune sovietică au prins demult o astfel de oportunitate și au acum pace, prosperitate, granițele deschise pentru lumea civilizată.
Eu militez de jumătate de viață pentru supremația legilor, dreptate, echitate. Cred ca le vom avea în Uniunea Europeană, pentru ca am vizitat multe țări și am luat pulsul democrației, de câțiva


ani activez mai mult în România, stat UE și NATO, creșterea economică de aici e chiar mai mare decât în țările dezvoltate, se construiesc autostrăzi, piste ciclabile, canalizare și apeducte cu bani europeni. În UE se pune accent pe educație, sănătate, avem ce învăța.
Voi merge la vot oriunde voi fi pe 20 octombrie ca să aleg cea mai bună candidatură pentru funcția supremă în stat și să spun DA la referendum. E o formalitate pe care o îndeplinesc toate statele candidate, probabil în Ucraina va decide parlamentul pe motiv de război, noi putem să spunem cu majoritate liberă și conștientă că vrem în familia europeană, acolo unde pleacă cei mai activi de la noi și ar fi bine să le creăm condiții ca să revină acasă.”
Amintim, că în această toamnă, la 20 octombrie, va avea loc un Referendum cu privire la stabilirea vectorului extern al Republicii Moldova. La acest plebiscit oamenii vor fi întrebați dacă sunt de acord ca R. Moldova să adere la Uniunea Europeană. Tot în acea zi, 20 octombrie, vor avea loc și alegerile prezidențiale în Republica Moldova.






