I-am savurat cuvântul poetic și metafora din toate patru cărți de poezie care a reușit să le publice și să le aducă către inima și interesul cititorilor. I-am savurat miracolul culorilor din tablourile sale, pentru că Ana când nu are inspirație să scrie poezie, pictează tablouri. În tihna ei, acasă, singură. Nu o deranjează nimeni, nu o abate nimic de la actul de creație.
Unde o prinde scânteia sufletului acolo scoate pensula și pictează. Pictează tablourile din vesele sale, de acum , din amintirile așezate în viață, dar răscolitoare. Scrie versurile poetice văzute și închipuite noaptea sau în plină zi, când își permite să viseze, simte această chemare. Dar tot ce o frământă împărtășește în rânduri de poezie, în pânzele tablourilor prin culorile jucate cu pasiune de artistă.
Ca să cunoască lumea iubitoare de poezie, de carte, de pictură, spunem ca poeta și pictoriță Ana CRIHAN – DARABAN este locuitoare a orașului Sângerei. Este soția frumoasă a lui Vladimir CRIHAN și mamă a doi copii minunați,Tinca și Dumitraș. Fiica este mai departe ca distanță de mama, dar mereu prezentă în sufletul ei. Feciorul aproape, la Chișinău, și mai aproape de casa și de mama. Vladimir este mereu plecat, din apropierea Anei îl fură mașina de cursă lungă și-l tot duce, cu tot cu dorul și dragostea lui de cea care este Ana pentru el. Miracolul din cuvântul și pensula ei nu a apărut de nicăieri. Ea spune că l-a descoperit în vocea mamei sale, (acum regretată,) „în răscrucea dintre zi și noapte, odată cu apariția stelelor pe bolta cerească. În astfel de momente începea călătoria miraculoasă în lumea fantastică, unde visele se împlinesc, unde păsările și gâzele vorbesc, iar frunzele și florile au suflet și destine”. Această lume miraculoasă a ei o completează o altă lume regăsită la Facultatea de Științe ale Educației la Universitatea,de Stat „Alecu RUSSO” din orașul Bălți. Atunci la facultate, la vârsta de aur de studentă cărțile erau comoara ei, de orice gen, citea totul. Acum mărturisește în momente când stă în fața publicului din biblioteci, din gimnazii unde este invitată, că „anii mei-comoara mea:”
„Stau la geam și mă gândesc/Unde anii se grăbesc/Azi e iarnă-n calendar/Mâine – grânele-n hambar.”
Descoperi creația poetei și artistei-plastice Ana DARABAN- CRIHAN ,participând la lansările ei de carte or la expozițiile speciale de pictură. Una dintre întâlnirile recente cu publicul său a reușit s-o organizeze la Pinacoteca„Antioh CANTEMIR” din orașul Bălți, prin Expoziția „Primele picături de soare”.Vizitatorii și vizitatoarele au descoperit frumusețea și sensibilitatea artei, care a încăput într-o expoziție de lucrări dedicate frumuseții, feminității,sensibilității,luminii primăverii. Autoarea acestor creații este așteptată să-și expună lucrările sale, poezie și picturi în alte expoziții, care vor urma , dedicate Zilei orașului , cum ar fi , altor evenimentelor culturale promovate de Biblioteca raională or Casa raională de Cultură.
Ana ea însăși are un suflet frumos și această sensibilitate și lumină sufletească o transmite prin rândul de poezie, prin culorile picturilor sale. Sufletul ei acum este acoperit de noi inspirații și rânduri de poezie. Cele scrise până acum sunt frumos așezate în cele patru cărți:„ Copilărie, puful păpădiei”,„ Pentru Tine”,„ Dorul ”și „Doar întâlnirile”.Urmează altele, credem, pentru că curcubeul de aur al poeziei sale nu riscă să se stingă.






