Mult stimați colegi,
A devenit o frumoasă și onorantă tradiție să celebrăm, în a treia duminică a lunii
dedicată celor care, prin devotament și profesionalism, veghează asupra bunăstării
cetățenilor noștri.
Fiecare cetățean al Republicii Moldova are dreptul fundamental
la protecție socială, iar pentru a garanta acest drept, Casa Națională de Asigurări
Sociale (CNAS) își îndeplinește misiunea cu responsabilitate, acordând
aproximativ 70 de tipuri de prestații sociale și deservind peste 1,2 milioane de
beneficiari.
Activitatea CNAS este un pilon central în implementarea politicilor sociale ale
statului, adaptându-se continuu pentru a răspunde nevoilor cetățenilor prin proiecte
inovatoare și reforme în domeniul protecției sociale. Subdiviziunea teritorială
CTAS Sângerei, în care activează 14 specialiști, este parte componentă a Casei
Naționale de Asigurări Sociale, care contribuie zi de zi la realizarea obiectivelor,
reflectate în Planul anual de acțiuni, prestând servicii cetățeniilor din raionul
Sângerei.
În acest context, aduc mulțumiri colegilor pentru devotament, profesionalism și
competentă, spirit de echipă și integritate, dăruire de sine și atenție deosebită fată
de nevoile beneficiarilor serviciilor publice.
Sincere felicitări colegilor din domeniul protecției sociale a populației, multă
sănătate, prosperitate, putere și dorință de a continua să scriem istorie în domeniul
nostru profesional cu dedicație fată de cetățeni, aplicarea standardelor europene și
soluțiilor moderne. Motivare și apreciere la justa valoare!







