Ne-ar plăcea să credem că sărbătoarea națională „ Limba Noastră cea Română”, în toate localitățile rurale ale raionului și țării se sărbătorește ca în orașul Sângerei, meleag cu frumoase tradiții, pe care sângereienii le păstrează și le perpetuează cu sfințenie. De ani buni mă tot înfrupt de aerul acestei sărbători, de bunătatea proverbială a oamenilor de aici, românești până-n miezul oaselor, și, într-un fel, mă simt împreună cu ei fericită. Am impresia că aura orașului se întinde, cuprinzându-l, peste întreg pământul nostru, atât de însetat, pe parcursul anilor de interioară lumină.
Și de această dată era mai multă lumină ca niciodată, lumină purtătoare de speranță, de astă dată era mai multă sărbătoare ca oricând, ea fiind înmulțită și de speranța din inimile noastre că viitorul mult visat e aproape, chiar aici, în scuarul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, că a început chiar acum, astăzi…
Manifestările culturale consacrate Zilei Limbii Române, organizate de Secția Cultură, Consiliul Raion al și Primăria orașului Sângerei, au început, ca în fiecare an , cu depuneri de flori la bustul lui MIHAI EMINESCU.
Apoi conducerea raionului, primăriei orașului, funcționari publici, consilieri raionali și municipali ,primari, servicii desconcentrate, profesori, elevi, mulți alți îndrăgiți de ceea ce avem mai sfânt – Cuvântul Limbii Române – s-au apropiat de o tribună improvizată chiar în fața liceului, să-i asculte pe cei, pe care i-au investit cu încredere : atât pe oficiali, cât și pe cei îndrăgostiți de verbul matern.