Se vede că așa este destinul unor creatori – să se afle mereu în văzul lumii, mereu activi, mereu angajați… Și, cine știe, e mai bine să stai cu niște cărți uitate pe rafturi de bibliotecă și librărie sau să faci tot ce poți, să trăiești învârtejit de iureșul clipei ce ți se dăruie, să-i prinzi semnificațiile, să le esențializezi… Aici și acum.
Vera Tabarcea-Scorpan pornește pe Calea Cuvântului scriind articole, reportaje, interviuri, istorii de succes, știri. Le înserează pe paginile ziarului ECOUL NOSTRU de mai bine de 40 de ani. Cuvântul ei atent caligrafiat e unul rostit clar, fără echivocuri sau ascunzișuri premeditate. Jurnalista spune ce simte și simte ce spune. O face simplu, cu multă ardere interioară. Un fel de neâmpăcare cu sine, dar și cu lumea, așa cum se prezintă aceasta, domină atmosfera generală a filelor. Un mod de a sfida realitatea croită după alte legi decât le vrea spiritul ei creator. Arealul în care își plămădește cuvântul este cel al iubirii – minunea cea mare a lumii.
Pe parcursul anilor a rămas fidelă cuvântului frumos modelat. Ea a impus un stil, dar în primul rând profesionalism. Sunt texte specifice scrisului ei, un gen oarecum ce-i aparține doar ei, care le imprimă personalitate, le fac mai incitante pentru lectură și, cu siguranță, inconfundabile.
Așa a ajuns să fie o ziaristă stimată și apreciată în tagma celor care scriu, dar mai cu seamă în mediul celor care citesc.
Pornind de la teza că adevărului îi prind bine libertatea, gândurile modelate de Vera Tabarcea-Scorpan sunt purtătoare ale adevărului vieții, conducând spre monologul interior. Respirația verbului – înflăcărată, sinceră, senină. Metafora rămâne în umbra sentimentului. Nostalgic uneori, alteori vulcanic, verbul tinde să suprapună esențele, dezghioace, să și le supună, modeleze după alte criterii decât cele existente. Este o deschidere totală către lumea din jurul ei, pe care vrea s-o cunoască. Cititorii săptămânalului fac cunoștință cu eroina materialelor chiar din prima pagină. Este o întâlnire fericită, deoarece sinceritatea, naivitatea și în aceeași măsură dorința de a se orienta în lumea care freamătă aidoma unei tinere dumbrăvi, firescul stilului ei te îndeamnă s-o însoțești pe „ștrengărița” precum a numit-o cu drag surioara mai mare, Maria, de la prima și până la ultima pagină săptămânal, lunar, anual, patru decenii la rând.
Continuarea citiți în nr. 40 din 23 octombrie 2020
