LEONIDA LARI este unul dintre spirite tutelare ale literaturii române, se înscrie perfect în panteonul clasicilor literaturii.
Și vor trebui minți luminate ca să descifreze Însemnele… Profetului. Pentru că marea noastră poetă a fost o vizionară în adevăratul sens al cuvântului.
LEONIDA LARI a zidit cetăți. Cetăți de cuvinte. Pe care nu le va putea destrăma nici un vânt și nici o furtună, oricât de puternică. Care ne vor apăra și de acum înainte de orice dușman.
Marea poetă a semănat încredere în ziua de mâine, care ne va reuni pe veci cu Patria – Mamă, de care ne desparte sârma ghimpată, ce a rănit atâtea suflete. Ea însăși luptând din răsputeri, până în ultima clipă, iar acum și în ceruri, alături de marii noștri înaintași, pentru această Reunire.
Energică, demnă, cutezătoare, de neînfrânt în convingeri. Puternică, generoasă, de neoprit în drumu-i spre Marele Țel.
Citisem zilele trecute câteva poezii în care poeta vorbea despre puterea versului, puterea cuvântului țesut cu sufletul curat într-un rând de vers. Într-adevăr, mă gândeam, poezia adevărată, precum este și cea a distinsei noastre poete, are o foarte mare putere. Fiecare rând de vers, fiecare strofă, fiecare poezie ajungea la suflet, îl făcea să vibreze, pătrundea în vis, te purta pe aripile necunoscutului.
M-am prins să citesc și recitesc una și aceeași poezie, nespus de frumoasă, Ruga de seară: „Când seara pe văi se așterne un abur subțire,/O clipă doar, Doamne, mai dăruii-mi de fericire,/ Mai lasă-mi pe fruntea-mi plecată, pe ziua fugară/Să-ntârzie încă oleacă lumina de seară…/Lumina aceasta tăcută, și moale și caldă/ În care al meu suflet ca pruncul de veacuri se scaldă./Lumina aceasta sonoră și fără cuvinte,/ Care de o țară astrală mi-aduce aminte./ Mai lasă, o, Doamne, să-ntârzie lină și sfântă/Pe tot ce în juru-mi cuvântă și ce nu cuvântă,/Pe casă, pe masă, pe sare, pe colțul de pită,/Pe fața poporului nostru de griji înăsprită,/ Pe vrere, pe stare, pe undă, pe dorul de tine,/ Pe versul poetului care mereu și – aparține, / Pe cinste, credință, speranță, pe singurătate,/Pe file din care adie a eternitate./Când seara un abur subțire pe văi se pogoară,/ Mai lasă -ne, Doamne, o clipă lumina de seară,/ Mai lasă să-ntârzie-oleacă această minune/ Pe temple înalte, pe socluri, pe cripte străbune,/ Pe vatra-mi de- acasă, pe lutul cu oase dragi mie./Pe viața în care gustata-mi prea rar bucurie,/ Pe locu-mi sub soare, în care cad corbii în smocuri./Pe haina-mi trupească, cârpită de-acum pe alocuri,/Pe plinul iubirii de oameni și groapa din cale,/Pe marile daruri și blândele mâini ale tale,/ Pe ora în care, sfârșită, alunec în transă,/Pe gândul că și după, mai este o șansă.”
E o mare cinste pentru Gimnaziul „LEONIDA LARI” din Bursuceni care s-a învrednicit să-i poarte numele. Bustul ei trebuie pus pe Aleea Clasicilor Români din orașul Sângerei și din alte localități, alături de EMIESCU, VIERU, PĂUNESCU. Opera ei trebuie editată de Academia Română.
Au trecut 12 ani de când a plecat în nemurire o mare poetă română…O mare poetă nu doar din Republica Moldova, ci și din întreg spațiul românesc…O mare poetă europeană, care a avut noroc să trăiască între milenii…Anume poeții generației dintre cele două milenii recente au fost mai neînfricați, cei mai uniți și cei mai mulți pe linia întâi a renașterii spirituale, a renașterii naționale… Sunt cei care au luptat pentru drepturile omului, pentru dreptul la libera exprimare, pentru democrație… fără a fi protejați de această țară, de acest popor- și iată-i că se duc în ceruri…
Alături de confrații generației lui GRIGORE VIERU, D. MATCOVSCHI, Mihai Cimpoi, anume poeții acestei generații dintre milenii: NICOLAE DABIJA, LEONIDA LARI, Ion Hadârcă, LIDIA ISTRATI, Nina Josu, Valeriu Matei, mai mult ca oricare, și-au riscat viața pentru valorile neamului, valori intimidate azi de puzderia de demnitari… care au apărut în prim plan ca ciupercile după ploaie, tot ei arzând declarația de independență, tot ei, multiplicând-o și fluturând-o apoi în campanii electorale… doar ca să revină la putere…
Am pierdut o mare personalitate, un caracter care nu se lăsa „onorat” de lingăi.
Dormi în pace, poetă luptătoare, poetă curajoasă, poetă a acestui plai sângereian… Un neam care nu vreau să zic că nu-și merită poeții… Aici, la căpătâiul tău, LEONIDA LARI, voi zice mai dulce: un neam care nu știu dacă conștientizează, în această mare sărăcie, ce poeți i-a dăruit Bunul Dumnezeu…
