Organizațiile neguvernamentale de media protestează față de îngrădirea dreptului la informație a jurnaliștilor prezenți la sediul Partidului Democrat din Moldova (PDM), miercuri, 13 ianuarie, pentru a se informa despre ședința Biroului Politic al PDM și anunțarea candidatului acestei formațiuni la funcția de prim-ministru al R. Moldova. În timp ce așteptau să iasă reprezentanții PDM pentru a face declarații, jurnaliștii s-au pomenit încuiați în sediul PDM, iar liderii PD au ieșit din sediu, evitând întrebările reprezentanților presei.
Condamnăm aceste acțiuni și le calificăm drept încălcări grave ale legislației în vigoare și derapaje antidemocratice. Reamintim că, potrivit Legii privind accesul la informație, oricine are dreptul ”de a căuta, de a primi şi de a face cunoscute informaţiile oficiale”. De asemenea, Legea presei, garantează dreptul jurnalistului de a obține și a difuza informaţii. Iar Codul penal stipulează că împiedicarea intenţionată a activităţii mass-media se pedepsește conform legii.
Cerem Ministerului de Interne al R. Moldova să se autosesizeze pe acest caz și să ia măsurile de rigoare față de persoanele care au îngrădit accesul la informație al jurnaliștilor. Totodată, cerem Partidului Democrat din Moldova să investigheze situația privind aplicarea interdicțiilor față de reprezentanții mass-media, să informeze public despre măsurile luate și să excludă astfel de încălcări pe viitor.