DISTRIBUIȚI

292 laptopuri au parvenit de la MECC acestea fiind trimise cu titlul gratuitști la DGE Telenești pentru a fi date în famiile cu copii nevoiași în eventualitatea repetării studiilor la distanță După cum ne-a relatat Alina Pascaru, șefa DGE Telenești compuetrele respective au avenit pe aresa DGE care de comun accord cu managerii instituțiilor de învățământ vor fi trasmise elevilor care au cea mai mare nevoie de asta;

„M-am aștepta la un lot mare dar cantitatea trimisă a deposit imaginația noastră. Laptopurie sunt destinate în cea mai mare parte pentru elevii din clasele V-XII adică pentru ciclul gimnazial și liceal. Urmează să facem o scanare a elevilor elevilor cu necesități astfel ca calculatoarele respective să ajungă acolo unde trebuie- adică în familiile unde nu au deloc computer acasă, fie al treilea copil din familie nu-l are.
Computerele urmează să fie înmânate în instituțiile de învățământ într-o atmosferă mai solamnă momentan după examene”-a remarcat dna Pascaru.
Șefa DGE a precizat modalitatea de repartizare a laptopurilor – acestea vor fi date sub semnătură părinților. În caz dacă copilul nu are acasă rețea Wi-FI elevului I se va pune la dispoziție o sală de clasă unde acestea avea posibiliatte să lucreze în voie.

Ion Cernei