Când veacu-i se sfârșise și aparu smerit
În fața unui jude cu mantie de-argint,
Fu întrebat să spună cum și-a-mplinit destinul,
Ce loc sfințit-a-n lume și cum i-a fost tainul.
–Tu, suflete sărmane, ne spune cine esti
Și ce-ai făcut în lume, dar vezi să nu cotești,
Ci zi acuma totul…cât pe pământ ai fost,
Ți-ai împlinit menirea și ți-ai gasit vreun rost?
-Părinte,nu cutează cel ce-a venit pe veci,
La vama judecății,să spună fardelegi.
De la botez fui George, din neamul lui Coșbuc,
Și preot fu tăicuța cănd maica m-a născut.
Și de la Tănăsucă,un cântăreț în strană,
Eu buchii învățasem,iar dorul-de la mamă,
Să-mi fie drag de toate,cât vede ochiul meu,
Copac și om, și floare,și bunul Dumnezeu.
Vorbii și în nemțească, și greaca-mi fu pe plac,
Dar graiul de acasă îmi fuse cel mai drag,
Căci doar în limba țării putut-am să slăvesc
Trecutul și prezentul,și neamul românesc.
-Dar spune,in furtună nu te-ai plecat,te-ai frânt,
Nu ai făcut c-o iudă vreun tainic legământ?
Nu ți-ai vândut ortacul,nu ți-ai trădat poporul?
Luptat-ai cu dreptate,să-nvingă tricolorul?
-Părinte, cu credință,pios,Ție mă-nchin…
Nu-s frate eu cu Golia și nici c-un alt păgân.
Strămoșii mei în pace să doarmă în pământ,
Nu le-am pătat obrazul ,călcând vreun jurământ.
Nici viforul, nici vântul, cât de puternic fu,
Nu mă clinti din brazdă, din drum nu m-abătu,
Și scrisul meu nu fost-a nici strâmb și nici pocit,
Lumina cu-adevărul în vers s-au împletit.
N-am născocit zorzoane, frumosul l-am luat
Din lunca și pădure, din viața de la sat,
Și ce-am avut pe lume, mai mândru și mai sfânt,
A fost pământul țării și steagul flămurând,
Eroii ce-apărară cu sânge al lor plai,
Voinici ce nici sub gâde nu schimbă al lor grai,
Cu spada și scriptura,cu zimbrul pe drapel,
Ei au luptat la Plevna,pe munte, pe Burcel.
Cu vulturul și leul pe steagul neînfrânt,
Ei asaltau redute, slăvind pe Domnul sfânt.
Și Oltul , dar și Prutul au curs în slova mea,
Și , perindând trecutul, a curs și Dunărea.
Am mai tradus din Dante, atât de dragă mie,
Românii să citească,,,Divina Comedie,,
Și altele cinci sute, tot scrise în elină,
Să le gustăm dulceața și-n limba cea româna.
Am fost poet al Soarelui,tribun al celor mulți,
Și-aș vrea ca versu-mi simplu să zboare peste munți,
S-ajungă la Moldova,că mi-a fost dragă tare,
Citească-l și-n Muntenia, și cei din Satu-Mare.
Să vină-apoi acasă, în satul din Ardeal,
El, fericit de drumuri, s-adoarmă pe un deal…
Și , simplu ca și iarba, așa precum am fost,
Și versul meu găsească-și în lumea asta rost…
Tamara Gumovschi- Pascari,
Mîndreștii Noi, Sîngerei