DISTRIBUIȚI

Foto: unsplash.com

De la 1 iulie, Agenția Servicii Publice (ASP) va aplica noi tarife pentru unele servicii de eliberare a certificatelor de stare civilă și a documentelor de identitate. În plus, unele dintre documente pot fi obținute mai rapid pentru aceiași bani.

Potrivit ASP, aceasta este ultima etapă de implementare a Nomenclatorului nou al tarifelor la serviciile ASP, aprobat de Guvern la finele anului 2020, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Înregistrarea gratuită a căsătoriei nu va mai fi posibilă

Astfel, înregistrarea în regim curent a căsătoriei în decurs de 25 de zile de la depunerea cererii, nu va mai fi gratuită şi va costa 260 de lei. Pentru cei care doresc să înregistreze căsătoria în regim urgent, în decurs de o zi costul se va reduce de la 5.600 lei la 5.460 lei.

Buletinele de identitate pot fi acum obținute într-un interval de timp mai scurt. Astfel, în loc de 30 de zile, buletinul va fi eliberat în 20 de zile, la acelaşi preţ de 130 de lei; în loc de 15 zile vor fi 10 zile, dar la preţul de 260 de lei, cu 60 de lei mai scump, iar în decurs de o zi sau cinci zile – tariful rămâne neschimbat.

Şi termenele de eliberare a paşapoartelor se vor modifica, iar pe alocuri şi tarifele acestui serviciu.

30 de servicii cu titlu gratuit

Pe de altă parte, pentru serviciile sociale de bază prestate persoanelor fizice ASP spune că Nomenclatorul actualizat prevede menținerea gratuității a acestora. Astfel, este prevăzută prestarea a mai mult de 30 de servicii cu titlu gratuit:

  • certificatul de naștere,
  • certificatul de deces,
  • prima documentare cu buletin de identitate, sau cu înlesniri pentru unele categorii de solicitanți:
  • persoane cu dizabilități,
  • copii rămaşi fără ocrotire părintească,
  • veterani de război,
  • victime ale traficului de fiinţe umane și etc.
  • persoanelor care se află la întreținerea statului,
  • donatorilor voluntari de sânge etc.

ASP mai menționează că tarifele la serviciile de înregistrare şi evidenţă a populației nu au suferit modificări pe parcursul anilor precedenți (serviciile de stare civilă – din 2008, serviciile de eliberare a actelor de identitate – din 2009).

„Reiterăm că Hotărârea Guvernului nr. 966/2020 prevede ajustarea tarifelor prin aplicarea Metodologiei unificate pentru toate grupurile de servicii prestate de ASP, bazate pe estimarea costurilor și acoperirea cheltuielilor aferente procesului de acordare a serviciilor, dar în același timp pune în sarcina ASP acoperirea tuturor cheltuielilor legate de prestarea serviciilor cu înlesniri și gratuite”, precizează ASP.

Reamintim că, de la 1 iunie, în conformitate cu aceeași decizie a Cabinetului de Miniștri, ASP a majorat tarifele pentru unele servicii oferite proprietarilor și șoferilor de automobile, dar şi cele de înregistrare a companiilor sau de modificări în documentele entităţilor juridice.

Știri.md