Părintele Nicolai Grapin, parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Telenești aflată lângă Gimnaziul ,,Mihai Eminescu” și-a anunțat duminică, 11 februarie pe enoriașii săi că parohia în care slujește a aderat la Mitropolia Basarabiei. Reacția preoților și a enoriașilor din protopopia Mitropoliei Moldovei nu s-a lăsat așteptată. Un grup de preoți și enoriași din alte localități nemulțumiți de decizie a venit în curtea bisericii și i-au cerut preotului să rămână parte a Mitropoliei Moldovei. Totuși poliția locală infirmă cele relatate adineaori că între paroh și grupul venit să ceară socoteală ar fi avut loc altercații.
După cum am aflat astăzi încă o lună în urmă la Mitropolia Basarabiei au fost prezentate actele de aderare pregătite din timp: ,,Astăzi, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului nostru Părinte Petru, Mitropolit al Basarabiei, în Parohia Adormirii Maicii Domnului din orașul Telenești, părintele-paroh Nicolae Grapin, a săvârșit prima Sfântă Liturghie după ce a primit actele de înregistrare în cadrul Sfintei Mitropolii al Basarabiei”, ne-a spus unul din enoriași:
Nicolae Grapin, originar din Sloveanca, raionul Sângerei a slujit ca preot-paroh al bisericii respective timp de 27 de ani, iar la 10 ianuarie 2024, parohia sa s-a transferat oficial in Mitropolia Basarabiei. Potrivit acestuia, a luat această decizie împreună cu enoriașii săi care condamnă războiul din Ucraina.
„Mai ținem cont și de situația financiară or, plătim taxe enorme Mitropoliei Moldovei care sunt greu de suportat, avem și alte cheltuieli”, a explicat părintele care ne-a mai spus că prioritară rămâne totuși doleanța enoriașilor predispuși demult să fie în cadrul Mitropoliei Basarabiei.
Preotul Ion Marian, protopop de Orhei, care răspunde în Mitropolia Basarabiei de anexarea noilor parohii, spune că mai multe biserici din Mitropolia Moldovei sunt gata să facă pasul respectiv:
„Mulți preoți nu vor să anunțe public că se alătură Mitropoliei Basarabiei, de teama unor confruntări cu foștii lor colegi. Multe parohii au avut probleme cu actele. S-a dovedit că Mitropolia Moldovei deține terenul pe care a fost construită biserica, iar în acest caz este foarte greu să transferați oficial parohia în Mitropolia Basarabiei”, a spus episcopul.
Ioan Mosnegutu, Vicarul Mitropoliei Moldovei, Episcop de Soroca a remarcat că față de preotului paroh din Telenesti se vor aplica aceleași sancțiuni canonice ca si altor preoți care pana acum au “părăsit ostentativ” Mitropolia Moldovei, adică va fi scos din slujbe divine și ulterior supus catehezei:
„Din păcate, ne putem aștepta la o oarecare opoziție, deoarece mulți credincioși nu împărtășesc punctul de vedere al preotului. Dacă timp de 30 de ani au făcut parte din Mitropolia Moldovei, iar acum preotul își exprimă părerea subiectivă despre aderarea la Mitropolia Basarabiei, care credeți că ar trebui să fie reacția?” – a spus vicarul într-un interviu.
Contrar așteptărilor cazul aderării unei biserici din oraș la Mitropolia Basarabiei a fost primit de către orășeni destul de liniștit, chiar unul salutabil remarcând că ,,demult trebuia”. Tatiana Cojocarul, pensionară MAI care este enoriașă a bisericii de la Mihalașa, un sat-satelit al Teleneștilor ne spune că transferul trebuie să fie unul firesc și în masă:
,,De la începutul invaziei rusești în Ucraina, zeci de preoți din Moldova s-au mutat la Biserica Neamului care promovează pacea, nu războiul. În acest sens enoriașii trebuie să-și sprijine preoții”, este de părere enoriașa.