În memoriam Valeriu COPACINSCHI

 În memoriam Valeriu COPACINSCHI

105
DISTRIBUIȚI

Gimnaziul „Iurie BOGHIU ” a găzduit un eveniment sportiv dedicat memoriei fostului profesor de educație fizică și sport, Valeriu COPACINSCHI. Turneul  la  volei a fost la prima sa ediție, începând cu 1 martie, 2025.

 Potrivit antrenorului Anatol  BAJEREANU a  Școlii de Sport „Dumitru ATANASOV” „ la  turneul inițiat au participat două echipe din localitate, cât și echipa de voleibaliști din Sângerei și din satul Dumbrăvița, însoțită de primarul Ion PORCESCU. Pe primul loc s-a clasat echipa din localitatea – gazdă a evenimentului, formată din foști absolvenți ai gimnaziului, elevi de-ai profesorului regretat. Prin rezultate ireproșabile ei au demonstrat cât de mult  și-au iubit profesorul și cât de  excelent a fost el ca  profesionist și iubitor de sport”.

Participanții, dar și organizatorii turneului au exprimat recunoștințe și profunde mulțumiri  administrației instituției școlare pentru găzduire, dar și oamenilor de bună credință care  au sprijinit și încurajat  financiar desfășurarea evenimentului: familia TROCIN; Ion VIERU, Iu. MALCOCI; Iu. GAVRILENCO,  frații BUGA, M.BOBOC;  Ion PORCESCU și primăria Coșcodeni.