În loc de testament
Comoară sfântă, moştenirea cea mai de preţ venită către noi din stăbuni este verbul românesc. Cum folosim această comoară, cum o păstrăm, ce transmitem urmaşilor noştri? Este o întrebare care trebuie să ne preocupe pe toţi. Orice amânare ne va împinge în hău, ne vom pierde urma.Graiul nostru, sfântul, ajuns astăzi să-l vorbească corect doar poeţii, riscă să fie poluat cu diferite scursuri din alte limbi.Mai mult, cei mai mulţi riscă să nu fie înţeleşi de părinţi, de bunei, de către fraţii noştri de dincolo de Prut.
Dacă am avea oportunitatea să discutăm cu o persoană care a trăit cu o sută de ani înaintea noastră, am risca uşor, fie spus, să nu fim înţeleşi.Nici o limbă de pe glob nu e „ împodobită”, atât de negospodăreşte, precum procedăm noi cu limba noastră, adăugând după fiecare cuvânt cele de ocară din limba rusă. Autorităţile harnic discută denumirea limbii şi mai puţin îi preocupă cum o vorbesc cetăţenii acestui colţ de ţară. Înzădar ne-a mers vestea în lume că suntem buni gospodari, dacă nu putem stăpâni VERBUL strămoşilor. Ascultaţi cum discută tinerii pe stradă, la telefon. Ascultaţi un interviu la radio, televiziune, şi o să vă convingeţi că mai rău nu se poate., că am ajuns la capătul drumului. Bunicii muţesc auzind nepoţii discutând.Mă adresez în special tinerilor, cei care vor duce mai departe această zestre: salvaţi Cuvântul, legănaţi-l în suflet şi în gând,creşteţi-i aripi pentru a putea zbura către generaţiile care vor veni după noi, ca o apă vie, ca o lacrimă de copil, ca un curcubeu, ca o nesecată mină de aur, ca cei care îl vor stăpâni să se mândrească cu noi.
Să dăm cuvântului puterea de scut şi de sabie,
Să ne fie Cuvântul pâine, apă şi aer.
Să ne fie Cuvântul agheasma sufletului
Comtinuarea în ziarul nr.30 din 05 august
