DISTRIBUIȚI

Vești bune pentru elevii sau studenții din Republica Moldova care studiază în România!
Ambasada României la Chișinău anunță că Guvernul de la București a aprobat luni, 18 mai, o decizie, potrivit căreia „elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni ai statelor vecine României, cu domiciliul sau reședința în afara României și înmatriculați în unitățile/instituțiile de învățământ de pe teritoriul României, care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învățământ gimnazial/liceal/universitar, sunt exceptați de la măsura carantinării/izolării”.
Astfel, absolvenții de licee în România sau studenții care învață peste Prut, dar care au fost nevoiți să revină acasă, în R. Moldova, pe timpul pandemiei de COVID-19, nu vor trebui să stea 14 zile în carantină, dacă vor merge în România pentru susținerea examenelor de Bacalaureat, a celor de la facultate, dar și pentru a-și lua bagajele rămase în cămine.
Ziarul National