Hoții de vite 

    Hoții de vite 

11
DISTRIBUIȚI

Era sfârșit de iunie, pe la ora 4:00 dimineața, când în casa lui Ștefan Cibotaru, sună telefonul.

– Bună dimineața, tovarășe maior, i se adresă ofițerul de gardă de la Secția Raională de Miliție a Raionului Stejăreni, am la recepție, un cetățean din satul Câmpeni, care spune că are să vă spună ceva important și vrea să vorbească urgent doar cu dumneavoastră, pot să vă fac legătura cu el?

– Da, uniți-ne, dar rămâneți și dumneavoastră pe fir, răspunse Ștefan.

– Tovarășe maior, răsună vocea persoanei de la celălalt capăt al firului, îmi spune Gheorghe Munteanu, sunt din Câmpeni și vreau să vă anunț că acum câteva ore, mi-au furat vaca din grajd. Ajutați-mă, vă rog. Am cinci copii. M-au sărăcit hoții cu totul. Și scuzați de deranj, numele dumneavoastră, mi l-a dat vărul meu, Ion Munteanu, căruia vara trecută, i-ați găsit motocicleta furată.

– Am înțeles, Gheorghe, replică Ștefan, fii pe loc, acasă, acuși, vin. Și adresându-i-se ofițerului de gardă, dispuse: Trimiteți, vă rog, mașina la mine acasă, până mă îmbrac. Trebuie să mă grăbesc, de aceea voi pleca la Câmpeni fără să intru la Secția Raională de Miliție. Mapa cu documente și arma, le am cu mine.

                                                *  *  *

Ștefan parcă ar fi așteptat acest sunet, parcă ar fi așteptat acest furt. Undeva, in adâncul sufletului, parcă îi șoptea cineva: „Acum, a venit timpul, grăbește-te!“. Și în calitatea sa de șef al Miliției Judiciare din Stejăreni, era, dacă vreți să știți, dator să facă ceva pentru oamenii din Câmpeni și din satele din apropiere.

Motivul era că începând cu luna iunie, la Câmpeni, se întețiseră furturile de vite.

Inițial, dispăru un buhai priponit pe imașul din fața satului, care fusese furat cu tot cu pripon și țăruș. Ulterior, hoții puseră mâna pe o vaca din grajdul unui gospodar. Și acum, la sfârșit de iunie, ia-o de unde nu-i, și pe vaca lui Gheorghe Munteanu.

Iar în satele raionului vecin, din apropierea Câmpenilor, situația era și mai gravă. Acolo, furturile de vite se țineau lanț încă în luna mai până se ajunseră deja la șapte capete dispărute. Și toate aceste furturi rămâneau a fi nedescoperite. De aceea, în această regiune, situația era cu totul tensionată. Oamenii nu-și mai lăsau, ca până acum, vitele pe imaș, pe noapte, ci, cum se lăsa seara, le aduceau acasă și le închideau cu lacăt, în grajduri. Dar după precum se vede, nici ținute încuiate în grajduri, vitele nu se aflau în siguranță.

                                                  *  *  *

Acum, lui Ștefan i se cerea să facă ceva pentru a curma acest flagel, această năpastă, care se abătuse pe capul oamenilor și să reinstaureze liniștea în sate.

Avea el, planurile sale, care îi șopteau că trebuie să se grăbească, fiindcă fiecare clipă conta în descoperirea acestor furturi.

                                                   *  *  *

Era aproape ora cinci dimineață, când Ștefan ajunse la Gheorghe Munteanu.  

În fața casei, îl aștepta Gheorghe, soția lui și toți cei cinci copii ai lor. 

Pe prispă, soția lui Gheorghe îl alăpta, pe semne, pe mezin, dar în jurul ei, ca lângă o cloșcă grijulie, ce-și încălzește și ocrotește puii, stăteau lipiți încă patru copilași dezbrăcați, somnoroși și speriați.                            La picioarele lor, la pământ, făcut colăcel, cu o zgardă roșie la gât dormea liniștit un vițel micuț și blând cam de o lună de zile.

Când îl zări pe Ștefan, soția lui Gheorghe căzu în plâns. După ea, prinseră a plânge și copiii. Gheorghe, cu „noduri” în vorbă și cu bărbia tremurândă, abia ținându-și plânsul, încerca să-i povestească lui Ștefan despre cele întâmplate noaptea trecută, dar din cauza emoțiilor, nu prea reușea.

Era o scenă de nedescris, care î-ți atingea toate coardele sufletul și î-l făcea să se întristeze chiar și pe cel indiferent la nevoile altora. 

– Doamne, ne-au furat hoții, vaca de la familie, spuse printre lacrimi, soția lui Gheorghe, aproape că nu mai avem cu ce hrăni copiii. A rămas vițelul mic. Acum, trebuie să cumpărăm lapte și pentru el, ca să nu moară de foame.

Ștefan o liniști pe soția lui Gheorghe și pe copii. cercetă în grabă, grajdul cu împrejurimile, apoi i se adresă stăpânului casei:

– Gheorghe, dar cum arată vaca ta, ce semnalmente are?

– E de culoare roșie cu alb, are numai un corn în dreapta, cornul din stânga e rupt. În urechea din stânga, are o gaură rotundă. Hoții au furat-o cu tot cu căpăstru și funie, cu care era legată în grajd, adăugă gospodarul.

– Bine Gheorghe, eu plec, trebuie urgent să verific o versiune, explică Ștefan, dar tu rămâi acasă, mă întorc în curând..

                                                 *  *  *

Continuare citiți în ziarul Ecoul nostru din 13 octombrie 2023