Guvernul acordă în continuare compensaţii la energia electrică, chiar dacă se ieftinește...

Guvernul acordă în continuare compensaţii la energia electrică, chiar dacă se ieftinește curentul

10
DISTRIBUIȚI

Până la sfârșitul anului, Guvernul va continua să ofere compensații financiare la energia electrică, pentru primii 110 kilowați consumați în fiecare lună.

„Guvernul va continua să compenseze primii 110 kWh consumați lunar de fiecare gospodărie – până la finalul anului.  În același timp, tariful pentru restul consumului va fi mai mic decât până acum datorită energiei mai ieftine cumpărate de Energocom. Asta înseamnă facturi mai mici atât pentru cetățeni, cât și pentru întreprinderi”, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Marți, 29 iulie, ANRE a aprobat ieftinirea prețului la energia electrică pentru consumatorii deserviți de Premier Energy și FEE Nord.

Consumatorii deserviți de Premier Energy vor achita 3,59 lei pentru un kilowatt-oră, fată de 4,10 lei, ceea ce înseamnă o ieftinire de 51 de bani. În nordul Republicii Moldova, cei care primesc energie electrică de la FEE Nord vor beneficia de o ieftinire de 68 de bani, tariful coborând de la 4,68 lei la 4 lei pentru un kilowatt-oră.

PREŢUL ENERGIEI ELECTRICE PENTRU CONSUMATORII PREMIER ENERGY

PREŢ NOU    – 3,59 lei/kWh

PREŢ VECHI – 4,10 lei/kWh

Scădere 51 de bani