Gr. Corcodel: „Atât aleșii locali, cât și cetățenii raionului pot fi siguri...

Gr. Corcodel: „Atât aleșii locali, cât și cetățenii raionului pot fi siguri că nu-i voi dezamăgi”

987
DISTRIBUIȚI
Interviul săptămânii cu Grigore Corcodel, Președintele Raionului

Stimate Grig ore Corcodel, ați schimbat funcția de șef al Centrului Multifuncțional Telenești pe cea de Președinte al Raionului Sângerei. Care a fost motivația? Cum Vă simțiți în noua funcție?

A fost o decizie comună a mea și colegilor de partid. Motivația ține de faptul că împreună cu familia mă aflu mai mult timp în satul Cozești din comuna Grigorăuca. Cunosc raionul, primarii localităților, cât și agenții economici cu care conlucrez. Mă motivează și activitatea mea anterioară, în calitate de consilier raional. Sunt familiarizat în linii generale cu obligațiunile unui președinte de raion, care-s deosebit de responsabile. Mă întrebați, cum mă simt în noua funcție? Pot să Vă spun doar atât: am fost investit în funcție prin votul unanim al consilierilor raionali, având sprijinul total al Organizației Teritoriale a Partidului Democrat. Am o conlucrare frumoasă cu echipa din cadrul Aparatului Președintelui, primarii localităților, conducătorii subdiviziunilor subordonate consiliului și serviciilor desconcentrate. În unison muncim cu toții la soluționarea problemelor cu care se confruntă cetățenii raionului.

– Nu regretați că ați acceptat această provocare? Nu Vă sperie responsabilitatea pe care V-ați asumat-o?
Nicidecum. Pe parcursul vieții am fost supus mai multor provocări, pe care le-am depășit cu brio. Având experiență în managementul administrativ, posedând capacități și aptitudini de comunicare, urmând sfaturile colegilor, fiind permanent în contact cu cetățenii raionului și ascultând propunerile, părerile acestora vis-a-vis de îmbunătățirea stării de lucruri în raion – în toate domeniile vieții socio-economice, mă strădui să fac față tuturor provocărilor, muncind cu grijă și atenție împreună cu echipa, la prestarea serviciilor de calitate și consolidarea în ultimă instanță a capacităților administrative ale Consiliului Raional.

– Ce Vă doriți să reușiți până la expirarea mandatului?
În primul rând voi munci la finalizarea proiectelor inițiate de predecesorul meu. Continuitate vor avea proiectele de anvergură din domeniul infrastructurii drumurilor, asigurării cu sistem modernizat de apă și canalizare a tuturor localităților raionului. Va fi demarată și implementarea proiectelor cu privire la reparația capitală a Gimnaziului “I. Boghiu” din Coșcodeni și a L.T. “A. Agapie” din s. Pepeni. …

Continuarea articolului îl puteți găsi în ziarul nr. 24 din această săptămână