Cu doar o zi înainte de sărbătoarea împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, după ce au semnat declarația simbolică, colectivul pedagogic al Gimnaziului „Adrian Păunescu” din comuna Copăceni, alături de gimnaziști au ridicat steagul unirii în cadrul unei activității culturale intitulată „Basarabia pe cruce”, dedicată marelui eveniment istoric. Îngenunchiați în fața istoriei, a culturii de ieri și de azi, participanții au demonstrat încă o dată că valorile noastre sunt comune: sângele, istoria, limba, strămoșii.
Cuvintele nu sunt niciodată neutre și indiferente, mai ales când zbuciumul unei națiuni este strâns legat de speranța că „neamul printre stele va luci.” Acest lucru l-au demonstrat baștinașii lui PĂUNESCU, când au deplâns „Basarabia chinuită, care nici acum nu e acasă, fiind demult de Mama despărțită.” Alături de micii patrioți cu spirit civic s-au alăturat și oaspeți de peste Prut, reprezentanți ai Consiliului Județean Prahova, cu care instituția colaboreaza de 4 ani, manageri ai instituțiilor de învățământ din raion, părinți, elevi.
Directoarea instituției, Maria BAJURA, a precizat: „ Nimic nu se întâmplă în zadar. Am ținut foarte mult ca sărbătoarea Centenarului Unirii în Copăceni, să fie sărbătorită alături de prietenii noștri dragi de acasă, dar și alături de oaspeții sufletului, frații noștri veniți de peste Prut. E sărbătoarea noastră comună. Împreună ne va reuși cel mai bine să cultivăm în inimile și în sufletele tinerilor, sentimentul de patriotism, de iubire de neam, de țară, într-un cuvânt de tot ce este SFÂNT. În anul Centenarului , visul nostru de aur trebuie să se înfăptuiasca, Basarabia trebuie să coboare de pe cruce și să fie integrată în România Mare.”…
continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 13 din săptămâna aceasta