Doi frați, Antonie și Vasile Luțcan, născuți în luna ianuarie – Antonie la 17, 1903 și Vasile la 1, 1913, în satul Cucioaia, județul Bălți, în familia numeroasă a dascălului Filip și a soției sale Xenia, „soră dreaptă a lui Pan Halippa” – ambii poeți, ambii colaborează la presa vremii, ambii cu destinul și opera trecuți prin vâltoarea focului celor două Războaie Mondiale, a refugiilor și altor dezastre umane proprii situațiilor concrete, sinistre, pe care le credeam rămase în secolul al XX-lea…
Dacă în dicționare poeții și frații Luțcan sunt incluși conform ordinii alfabetice, apoi Calendarul Național îi celebrează, respectând calendaristica zilelor de naștere.
Astfel, Vasile Luțcan își face studiile la Școala Normală din Chișinău, apoi pleacă la București și studiază la Universitate, la Facultatea de Litere și Filozofie. Este profesor de limba și literatura română la Drăgășani, Vâlcea, în Țară, colaborează la revista Viața Basarabiei ce apare la Chișinău, „alături de Pan Halippa, Nicolai Costenco, Teodor Nencev, George Meniuc”. Manuscrisul volumașului său de debut, În umbra iubirii, pregătit cu multă migală și dragoste până în anul 1940, s-a pierdut în vâltoarea războiului, iar titlul cu care poetul debutează editorial în 1941 este Poemele stepei. Colegul de inspirație Laurențiu Fulga îi prinde pulsațiile poetice ale inimii în câteva cuvinte încă în 1938, în Univers literar de la Iași: „În nihilistul incurabil, care este Vasile Luțcan, pentru care nu există decât Dumnezeu și Basarabia, sentimentele sparg orice crustă a convenționalizaților, pătrunzându-se de dramatismul zărilor închise”. Moare în 1998, la Drăgășani, județul Vâlcea, iar nepoata sa Mariana Luțcan pune la dispoziția Muzeului Literaturii Române din Chișinău „o bună parte a manuscriselor poetului”.
continuare în ziarul „Ecoul nostru” din 12 mai 2023
