Festivalul Luminii – un refugiu al liniștii și omeniei la Chișcăreni

Festivalul Luminii – un refugiu al liniștii și omeniei la Chișcăreni

140
DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 7 iunie curent în satul Chișcăreni s-a desfășurat  cea de-i noua ediție a Festivalului Luminii cu genericul „Pace”, un festival unic  în raion. A fost un succes strălucitor, un eveniment de suflet care a oferit comunității un prilej de a  se deconecta de la grijile cotidiene și de a păși, măcar pentru o clipă, într-un spațiu simbolic de liniște, tăcere și reflecție. La eveniment au fost prezenți copiii care frecventează cercurile Centrului de Creație și Agrement pentru Copii și Adolescenți din Chișcăreni, părinți, săteni.  Au susținut participarea la eveniment vice președinta raionului Veronica SERBUȘCA,  Dumitru SCOROPAT, din orașul Sângerei.  Este de menționat că invitatul special al serii a fost îndrăgitul interpret Vitalie TODERAȘCU, care a cucerit inimile celor prezenți prin prestația sa caldă și plină de sensibilitate.

Tradiții deosebite au acumulat de-a lungul timpului Centrul de Creație și Agrement pentru Copii și Adolescenți din Chișcăreni, directoare Natalia OȘLOBAANU- MEREUȚĂ. Personalul didactic și voluntarii instituției  au stabilit relații de încredere cu discipolii și o colaborare eficientă cu părinții. Ei desfășoară diverse evenimente de rang raional și zonal, național și chiar internațional. Organizatoarea festivalului ne-a convins, pe lângă faptul că este o manageră și o coordonatoare exemplară,  e o prezentatoare și moderatoare de excepție. Ea știe a iniția și a menține relații cu personalități marcante,  deoarece matricea vieții îi este țesută din frumoase tradiții moștenite, comunicare, profesionalism, căutări. Nu obosește să ne amintească îndrăgostita de valorile naționale că prețuiește frumosul etern, autentic. „Festivalul Luminii  este nu doar o serie de lumini și gulguțe, ci și o oportunitate de a socializa și a sărbători împreună. De nouă ani experimentăm bucuria oamenilor împreună, descoperim noutăți și împărtășim amintirile unice cu colegii, voluntarii, elevii. Atmosfera de veselie și apropiere a subliniat legăturile noastre comunitare și ne-a arătat cât de puternică poate fi conexiunea noastră prin evenimente de acest gen. Motivația noastră de a desfășura Festivalul Luminii a fost alimentată de dorința de a trăi în prezent, de a îmbrățișa frumusețea momentului și de a ne bucura de momente de încântare și uimire. Este acea voință de a  ne conecta cu alții,  de a împărtăși bucuria și a mai adăuga o notă de magie în cotidianul nostru. Pe măsură ce ne vom îndrepta către ediția viitoare a Festivalului Luminii, suntem motivați și plini de nerăbdare să continuăm a explora și a aduce lumină în viețile noastre și în comunitatea noastră.

Suntem enorm de recunoscători pentru sprijinul constant partenerilor HelpAge Moldova, AO ADD Millenium III. ”

Participanții, cu zâmbetele și privirile pline de admirație, au umplut atmosfera cu o energie pozitivă care a unit comunitatea Chișcăreni într-un mod profund.  Organizat într-un decor feeric, festivalul a adus împreună dans, muzică, un swov de lumini  spectaculos și emoție pură. Seara de sâmbătă a fost una memorabilă, satul a devenit o adevărată poveste de basm, în care lumina și creativitatea au fost protagoniștii.  Chișcărenenii cât și trecătorii s – au pomenit într-o ambianță magică. Zona s-a transformat într-o lume de poveste, cu mii de luminițe aprinse.  Am fost informată că peste 2000 de gulguțe înfrumusețau atmosfera, tot atâtea lumânări aprinse înăuntru, trimițând odată cu ele și visele lor, cât și dorința de a deveni realitate.

Gulguțe confecționate handmade,  au adus o energie specială și au transmis puritatea acestui moment de conexiune și liniște.

„Flacăra ne amintește de căldura care pătrunde și topește orice suflet căruia îi dă voie să se bucure de frumusețile ce ne înconjoară. Acest festival  ce se desfășoară acum nouă ani la noi simbolizează triumful luminii asupra întunericului și a binelui asupra răului, festivalul vine să ne amintească  tuturor despre bucuria care se regăsește în lucruri mărunte. Evenimentul semnifică „șir de lumânări”.  a menționat Valeria SECUREANU.

„O atmosferă feerică, o atmosferă inedită e astăzi la noi, grozav. În fiecare an abia așteptăm să vedem , să participăm la acest minunat Festival al Luminii, să aprindem gulguțe luminate de lăsarea serii, apoi să mergem cu ele acasă, să aducem lumina în familie și gospodărie. Sunt mândră că  am participat la toate edițiile. Suntem enorm de recunoscători întregii echipe de organizare și desfășurare a festivalului, care, ghidați de Natalia OȘLOBANU MEREUȚĂ, a reușit să creeze un cadru unic în care lumina – la propriu și la figurat –  a fost protagonistă, iar  inimile noastre au rezonat la unison în armonie și pace,” a spus Olga PCELINSCHI.

Prezentă la eveniment, Veronica SERBUȘCA, a rămas profund satisfăcută de organizarea și desfășurarea evenimentului, a adus cuvinte de recunoștință și apreciere tuturor participanților, organizatorilor, părinților, nu în ultimul rând coordonatoarei și directoarei evenimentului  Natalia OȘLOBNU – MEREUȚĂ. „Ne-am deconectat pentru câteva ore, de la problemele și stresul de zi cu zi, bucurându-ne de atmosfera  magică, de basm create azi, aici, la Chișcăreni. Copiii, parcă erau  îngeri coborâți din cer, atât de gingași erau. Motivația de a participa la acest eveniment a fost alimentată de dorința de a trăi împreună cu voi aceste clipe de sensibilitate, de a îmbrățișa frumusețea momentului și de a ne bucura împreună de momente de încântare, uimire și înălțare sfetească. Ne  bucurăm că trăim în liniște și pace.”

Punctul culminant  al  festivalului a fost aprinderea gulguțelor  și florilegiul de melodii interpretate de  talentatul interpret de muzică Vitalie TODERAȘCU, un moment emoționant pentru toți cei prezenți care, voiau să răspândească lumina în întuneric, ajungând cu glasul lor dincolo de cer.