Acest izvor părăsit, uitat de vreme și de oameni, se află în curtea din spate a fostei clădiri a cârmuirii gospodăriei agricole „ Miciurin” din orașul Sângerei. Fântâna deține un loc public și era la timpul ei de mare folosință pentru oameni. Consumau apa colhoznicii, elevii. Consumau apa cetățenii care locuiau în preajma parcului și în mahalaua din apropierea fântânii.
Bunii gospodari care la timpul anilor 80 -90 ai secolului trecut s-au gândit la oameni și au construit acest izvor cu apă vie și bună. Pomii din preajmă fântâniței se aplecau și-i țineau umbră și răcoare apei. Tinerii inspirați de clarul lunii aduceam fetele dragi și le mințeau cu drag că le este sete de apă anume de la această fântână, numai ca să le fure vre-un sărut.
Acum, fântâna cu tot fiorul și licoarea ei de altă dată, parcă ar fi un loc părăsit, deși în jurul ei mișună viața. Fostul kolhoz s-a transformat în mai multe asociații. A mai fost construită o sală de sport, pentru liceenii Liceului „Mihai Eminescu” care ar savura cu plăcere licoarea acestei ape. Alături vin și trec elevi, staționează autobuse școlare .Aduc copii la o școală mai bună. Urcă oamenii în parc, către monumentele eroilor și coboară. Cine nu ar bea o cană cu apă bună. Totul s-a schimbat în jur. Este mai înverzitor, mai frumos, mai salubru. Numai fântâna stă în paragină.
Soții Dubenco din orașul Sângerei, Ludmila și Veaceslav lansează inițiativa de a renova fântâna. Să sărim unul câte unul: care cu lucrul, care cu banul, care cu o căldare și s-o facem nouă cum a fost. Suntem creștini și păcat s-o lăsam în paragină, cum este ea acum. Ideea acestor oameni minunați este dumnezeiască. Fântâna părăsită,plânge și ne roagă să-i dăm o nouă viață. E timpul când oamenii se adună la curățit covoarele. Este o tradiție a moldovenilor, după Duminica Mare. E vremea duminicior mari pentru fântânile părăsite. Ce ziceți!
