Scenariul despre care a vorbit Maia Sandu – o lovitură de stat organizată de Moscova – este cât se poate de real. Vestea bună este că autoritățile de la Chișinău ar putea să facă față unor astfel de provocări, spun experții din domeniul securității.„Scenariul expus de președinte este cel mai radical, cu excepția unei intervenții militare. Datorită faptului că Ucraina rezistă în fața agresiunii Federației Ruse, scenariul militar este puțin probabil, nu are tehnic cum să se întâmple. Noi nu excludem că anumiți factori politici de la noi, care au încercat să schimbe puterea anterior, vor primi un ajutor suplimentar din afara țării”, spune analistul politic Ion Tăbârță.
Scenariul prezentat de către Maia Sandu nu este de neglijat și autoritățile ar trebui să fie pregătite pentru ce e mai rău, afirmă expertul comunității WatchDog Moldova, Valeriu Pașa.
„Dacă sunt provocatori, evident că aceștia pot mai ușor recurge la scenarii extreme, cum ar fi ocuparea unor clădiri, vărsare de sânge și alte lucruri de acest gen”, spune expertul.
Valeriu Pașa crede că anume prin așa numitele acțiuni de protest se va încerca destabilizarea politică în Republica Moldova.
„Am văzut recent un fel de resetare a mișcării de protest a lui Ilan Șor prin lansarea așa numitei mișcări pentru popor, împreună cu Cavcaliuc, eu cred că acestea sunt semne că acest plan a început să fie implementat. Eu nu cred că autoritățile noastre au planificat să spună despre această situație, dar ca reacție la declarațiile președintelui ucrainean au spus public informația și eu cred că este corect”, a mai adăugat Pașa.
Fostul ministru de Interne, Victor Catan, consideră că autoritățile de la Chișinău au mijloacele necesare, pentru a da peste cap planurile Rusiei.
„Pe teritoriul nostru avem cea mai puternică coloană a cincea, care este îndreptată împotriva noastră. Liderii separatiști din Transnistria, dar și Găgăuzia, oricând este posibilă o tentativă de destabilizare a situației. Avem noi forțe, mijloace, dacă vor fi folosite eficient, nu-i nimic grav, dar dacă vor dormita ca întotdeauna, pot să sufere cetățenii”, a declarat Victor Catan.
Fostul ministru de Interne a subliniat că Republica Moldova este într-un continu război hibrid declanșat de Rusia.