Mai bine de un deceniu țara noastră sărbătorește Ziua Europei. Necătând la faptul că nu suntem integrați încă oficial în Uniunea Europeana, moldovenii vor marca această zi oficial, deoarece Parlamentul a aprobat anul trecut o hotărâre prin care Ziua Europei este declarată drept zi de sărbătoare și în țara noastră.
Celebrăm această zi pe data de 9 mai în aceeași zi cu sărbătoarea „Ziua Victoriei”. Deputații au ținut să precizeze că acest lucru nu înseamnă înlocuirea unei sărbători cu alta. Reporterul EN a încercat să afle cât de europeni sunt moldovenii noștri și ce părere au referitor la faptul că țara mai are o sărbătoare în calendarul anual.
Nina CUCOȘ, orașul Sângerei:
„Accept această sărbătoare, fiindcă Moldova alături de UE are numai de câștigat. Aflându-mă în vizită acolo, mi-am dat seama că ca popor avem mult de crescut pe plan educațional, economic, social etc. Locuitorii țării noastre au posibilitatea „să se molipsească” din țările europene de lucruri frumoase, să vină să-și ajute baștina la un pas spre dezvoltare. Atât timp cât putem coopera prin relații frumoase, trebuie să culegem idei noi, lucruri benefice pentru tărișoara noastră. La moment mai bine de jumătate din populația țării noastre își câștiga bucata de pâine în una din țarile europene, așadar nu ar strica ca să venim de acolo nu doar „bogați” financiar, dar și spiritual. Aici m-aș referi la educație desigur”…
continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 19 din această săptămână