Eugen Orfin s-a stins mult prea devreme

Eugen Orfin s-a stins mult prea devreme

278
DISTRIBUIȚI

Există în fiecare dintre noi un loc care reprezintă adevăratul nostru eu. Pentru regretatul Eugen Orfin, locul acesta a fost dedicat familiei și serviciului- Centru de Sănătate Publică, care au constituit vârful și înălțimea vieții sale pământești…Poate pentru alții nu înseamnă nimic, pentru regretatul, Eugen Orfin, asta a fost totul…

A fost și nu mai este…Cât de tulburător și dureros gândul, darmite pierderea, el plecând din această lume la cele eterne acum un an.
Sensibil la toate cele din jur, delicat în relațiile cu colegii, indiferent de vârstă, suflet deschis și frumos, rămâne în amintirea noastră om de o aleasă și vastă cultură, care a avut talent și vocație, a înțeles bunătatea și omenia, un om care a știut a munci cu abnegație până-n ultima sa clipă de viață…
Știa să se supună când avea cu ce să domine, să fie reținut când retrăia întâmplarea zilei, să fie flexibil când știa că are dreptate, să se lase neobservat când avea cu ce să se impună altora.

Modest la înfățișare și comportament, serios și responsabil când o cereau împrejurimile de serviciu, medicul-igienist Eugen Orfin impunea respectul și admirația. El va rămâne pentru toți acei care l-au cunoscut un om de o distincție deosebită, dedat cu trup și suflet meseriei alese.

Marcat în ultimul timp de o suferință de puțini știută, care încerca să-l readucă la o continuă supunere în fața sorții, regretatul Eugen era gata oricând să vorbească despre copii, nepoței, soție, rude, colegi, prieteni… Un om de o înaltă valoare, cu o energie debordantă, o mare iubire de de familie, colegi, oameni, iubire pe care o insufla și celorlalți.

Pe Eugen Orfin îl deplânge soția, copiii, nepoții, toți cei care au avut fericirea să contacteze cu el, să profite de cunoștințele lui profesionale și de unicalele lui calități sufletești, manifestate permanent și pretutindeni cu cei de-acasă și cu cei din preajma-i. Circumstanțele nu i-au îngăduit să facă binele pământesc până la capăt. Suprema voință a decis altfel.

Eugen Orfin a plecat curat ca lacrima: a răspuns la ură cu iubire, la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare. A iertat pe toți. El nu a fost cruțat. Dar în toate e voia Domnului. Acolo, în cer, l-a dorit și Dumnezeu. De acolo el va veghea și va proteja minunata familie- soția Zinaida, copii, nepoțeii, nași, finii, rudele, colegii…
Fie-i eternă amintirea.

Profund îndurerați, finii de cununie, prietenii