Sărbătoarea Națională a României nu e un motiv de aducere aminte a ceea ce a existat, deloc. Este un motiv de a lupta pentru ceea ce ar fi trebuit să fie păstrat. Nu putem sărbători ceva ce nu este complet și nici ipocriți nu se cuvine să fim atâta timp cât românii din afara granițelor sărbătoresc Ziua României.
Basarabia mi-a oferit cea mai prețioasă lecție despre românism. Valorile se călesc în împrejurimi nefavorabile, se întăresc prin greutăți și obstacole, dar cel mai mult rămân a fi adânc cultivate acolo unde prin circumstanțe vitrege au prins rădăcini adânci, rădăcini care se hrănesc din seva unei sincere iubiri de țară. De mică am fost o însetată luptătoare pentru România mea, deși mulți m-au catalogat ca fiind un copil naiv căruia i s-au implantat idei greșite și utopice. Spunea CONSTANTIN NOICA că oamenii cu aspirații mari au nevoie de antrenori care să fie ca o ploaie pentru sămânța valorilor care se vrea cultivată în ei. Mă simt enorm de norocoasă că am avut parte de mentori foarte buni. Iubirea de țară nu poate fi condiționată nici de bogăția ei materială și nici de felul în care o văd alții; ea izvorăște din valorile milenare ale unui popor puternic marcat de bogăția spirituală. România mea nu e doar „ un colț de rai”, ci este mai degrabă locul unde se înfiripează toate simțirile și se contopesc cu iubirea-mi sinceră față de acest pământ. Nu am absolut nimic să-i reproșez acestui petic de pământ din inima Europei. Unicul blestem al lui sunt oamenii care nu au luptat îndeajuns ca să-l protejeze și să-l valorifice așa cum s-ar fi voit să fie. Românul are o capacitate care i s-a considerat adesea un handicap și anume aceea de a pune totul pe seama sorții. Noi am renunțat de a lupta pentru România Mare nu în marile momente de cumpănă, ci anume atunci când ar fi trebuit să menținem ceea ce deja titanii istoriei au resit să făurească. Astăzi mă doare că nu mai există România Mare și o spun cu toată sinceritatea. România mea nu este întregită. A sărbători cu fast Ziua Națională a României și a renunța la a mai lupta pentru reîntregirea ei înseamnă a arunca la groapa istoriei Basarabia cu cele trei județe in sud, dar și nordul Bucovinei. Ați iubi țara înseamnă a simți cu intensitate suferința fiecărui român înstrăinat…
…Revenind la marea mea durere, Basarabia, mă simt perfect îndreptățită să afirm că e greu a fi român în Basarabia, dar este și cel mai înălțător sentiment de mândrie. După cum menționam mai sus, iubirea de țară se clădește în situații deloc favorabile. Românii din Basarabia au trăit vremuri vitrege și din păcate conștiința multora a fost umbrită de minciunile care au voit a ne ține departe de rădăcini, totuși, aici s-au născut și se nasc aprigi luptători ai unirii. Doar suferința și nedreptatea a ținut treaz românul din Basarabia. De la unirea întregii suflări românești adunate în jurul unui ideal, trebuie să trecem cu pași concreți spre unirea propriu-zisă. Ne-au mințit ani de-a rândul că Unirea are nevoie de factori prielnici, împrejurări favorabile doar ca să ne abată. Împrejurările potrivite le creează oamenii.
Deși iubesc din tot sufletul partea poetică, mioritică a României, uneori simt că românul ar trebui să ia atitudine. Nu ne putem jeli la nesfârșit, nu putem mereu „ omorî ciobănașul moldovean” și da vina pe soarta neprielnică. Atitudinea de victimă nu ne stă bine, ar trebui să ne amintim mai des că suntem, totuși, un neam de luptători…
Lăsând la o parte vreo încercare de a-i da o notă mai mare decât i se cuvine, România mea rămâne a fi o oază de inspirație, o gură proaspătă de aer de munte sau mare.
Spre final, ție, Românie, îți doresc norocul de a mai cunoaște încă o dată reîntregirea, binecuvântarea de a te numi România Mare, dreptul de ați aduce acasă teritoriile înstrăinate. Îți doresc ca într-o zi să-ți strângi la piept fii și fiicele, iar Prutul să fie locul unde Ardeleanul și Munteanul și Moldoveanul își dau din nou mâna ca un legământ.
Îți doresc să cunoști din nou sentimentul împlinirii desăvârșite.
La mulți ani, România, La Mulți Ani, dragi români de pretutindeni.
