La Olimpiada republicană din acest an au participat, la cele 17 discipline școlare incluse în program, 60 de elevi din raionul nostru, discipoli ai 49 profesori. Elevii și cadrele didactice au devenit mândria domeniului educațional datorită performanțelor meritorii, talentului și muncii depuse. Astfel, atât elevii cât și profesorii ce s-au bucurat de locuri învingătoare vor fi remunerați cu Diploma Ministerului Educației Culturii și Cercetării, precum și premii bănești în valoare de 1000, 800, 600 și respectiv 400 de lei. Conform condițiilor concursului, elevii claselor a XII-a care s-au învrednicit de locuri de frunte vor obține automat nota 10 la examenul de Bacalaureat.
Premianții anului curent, care au adus victoria și mândria în raion, la disciplina Limba și Literatura Franceză sunt elevii L.T. „Pan Halippa”, Culbolta, discipolii ai profesoarei Ludmila MOSCAL: locul III – Igor GOREA, clasa a XII-a, mențiune- Nicoleta CIUPERCĂ, eleva clasei a X- a. La disciplina Limba și Literatura Română (alolingvi), locul I l-a meritat eleva clasei a IX-a de la L.T. „D. Cantemir”, Corina LAPUȘNEAC, profesoara căreia este Maria PLOTNIC, iar discipolele profesorului Ion ROȘCA , ambele liceene în clasa a XII-a: Paula CUCOȘ, s-a învrednicit de locul II, iar Gabriela MACARI, s-a întors acasă cu mențiune. La disciplina Limba Engleză, s-a plasat pe locul III eleva clasei a XI-a, Adriana BUȚCU de la L.T. „A. Agapie”, Pepeni, profesoară Ala ROȘCA, iar discipola profesoarei Lucia BURSUC de la L.T. „Olimp”, Ionela GAJIU cu mențiune. Dan CLIPCA, elev al clasei a XII-a, L.T. „I. Creangă”, Rădoaia, a obținut locul III în cadrul disciplinei Biologie, profesoară Irina CHETRARI, iar Cătălin CENUȘĂ de la L. T. „Olimp”, profesoară Victoria TABARCEA a obținut mențiune la aceeași disciplină…