DISTRIBUIȚI
Poză - simbol

Multe femei din Republica Moldova, se consideră dezavantajate într-o societate a bărbaților.
Ponderea femeilor care au fost discrimunate este mai mare decât al bărbaților. Cele mai frecvente cazuri de discriminare de gen se referă la angajare, avansare și salarizare. Această situație crasă, este condiționată, în mare parte, de stereotipuri, dar și de anumite realități. Puține sunt femeile care au curajul să riposteze bărbaților. Am discutat cu persoane din diferite domenii, de diferite vârste din raion.
Nicoleta, 33 de ani, casnică: „Femeile noastre nu se prea bucură de drepturi egale cu bărbații. Sunt dezavantajate acasă, și la serviciu. De ce? Înainte de toate, pentru că sunt femei. Deși sunt considerate mai inferioare, tot greul vieții cade pe umerii lor. Cresc copii, au grijă de soț și, în plus, aduc bani în casă.”
Tatiana, 30 de ani,muncitoare: „În Moldova puține femei au curajul să riposteze bărbaților care le domină. În majoritatea familiilor relațiile dintre soți sunt tensionate, deoarece unii bărbații nu au educația de a trata femeia ca pe un om. Presa ar putea schimba statutul femeii în societatea noastră.”
Lucia, 25 de ani, profesoară: „Mi se pare un pic hilar să susții că te bucuri de aceleași drepturi cu bărbații . Anii de patriarhat mai continuă.”
Alexandra, 51 de ani, vânzătoare: „Deseori nu vrem să recunoaștem că dezavantaje există. Este mult mai greu să ajungi în posturi-cheie dacă ești femeie și nu din cauza lipsei profesionalismului. O femeie – lider de cele mai multe ori e percepută ca răutăcioasă, ranchiunoasă, pe când un bărbat-lider e considerat eficient, deși ambii sunt extrem de inteligenți și eficienți.”
Maria, 63 de ani, farmacistă: „Noi, femeile, trebuie să ne respectăm și să ne impunem în fața bărbaților. În instituția în care activez nu există diferențe salariale pe motiv de gen.”
Elena, 37 de ani, temporar neangajată:
„În ultimii ani s-au înregistrat shimbări importante în domeniul egalității de gen. Atât diferite ONG-uri, cât și mass-media sunt preocupate de drepturile femeilor și îmbunătățirea condițiilor acestora, care au inițiative bune și mult entuziasm. Moldova încearcă să se alinieze demersului global de consolidare a egalității de gen. Mă refer la adoptarea Legii privind asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați, a Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie etc. Deasemenea, activează și o comisie guvernamentală pentru egalitate de șanse între femei și bărbați”.