20 octombrie current, Dumitru Matcovschi, unul dintre titanii literaturii noastre, ar fi împlinit 86 de ani. Matcovschi a fost un poet, prozator, academician, publicist și dramaturg, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei
Prin poeziile, piesele și articolele sale, Dumitru Matcovschi a contribuit la trezirea conștiinței naționale a basarabenilor la sfârșitul anilor 80. Mai este numit un martir al neamului, fiind jertfă a unui accident rutier, care se presupune că a fost organizat. Poeziile sale au fost cele mai cântate, fiind pe buzele tuturor, trezind suflete și înviind conștiințe.
Opera sa literară este constituită din peste 50 de volume de poezie, proză, teatru, publicistică. A debutat cu poezie, în 1963, cu placheta „Maci în rouă”. Peste șase ani, publică volumul de versuri „Descântece de alb și negru” care, fiind considerat subversiv de cenzura sovietică, este interzis de către autoritățile de atunci. Dumitru Matcovschi s-a manifestat prodigios în domeniul dramaturgiei. A semnat numeroase piese de teatru, printre care: „Președintele”, „Cântec de leagăn pentru bunici”, „Pomul vieții”, „Abecedarul”, „Ion Vodă cel Viteaz”, „Tata”, „Troița”, care au fost și sunt montate pe scenele teatrelor din Republica Moldova.
În calitate de publicist a inserat pe paginile revistei „Nistru” materiale despre istoria neamului și a propagat cu devotament ideea renașterii naționale. Alături de alți colegi de condei și de generație, a participat activ la evenimentele de la sfârșitul anilor ’90, care au condus la proclamarea independenței Republicii Moldova.
Pe versurile sale au fost create cântece de către cei mai importanți compozitori ai țării, devenite adevărate șlagăre îndrăgite de public.
Pentru merite deosebite, în 1989, lui Dumitru Matcovschi i se conferă titlul de Scriitor al Poporului. În același an el devine laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova. În 1997 se învrednicește de Premiul pentru Poezie „Nichita Stănescu”. În anul 2000 devine cavaler al Ordinului „Steaua României” în grad de comandor, iar în 2011 este decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, categoria A „Literatură”. Este cavaler al „Ordinului Republicii”, membru titular al Academiei de științe din Moldova, laureat al medaliei „Mihai Eminescu”, cetățean de onoare al municipiului Chișinău.
Dacă-i adevărat că omul sfințește locul – și este! –, despre Marii Bărbați se poate spune că își marchează epoca. Vorba poetului: „Acolo. Dar unde? Acolo./ În ploaie. În vânt. În stihie./ În freamăt. În larmăt. În geamăt./ În grea veșnicie.”
Hotărât lucru, timpul și spațiul par să-şi fi dat mâna în cazul poetului Dumitru Matcovschi, făcând să vină pe lume „la Nistru, la mărgioară”, într-o perioadă când Basarabia avea cea mai mare nevoie de oameni de caracter. Reprezentant de marcă al „generației luptei cu inerția”, cea care va pune, în 1965, problema revenirii la alfabetul latin al limbii noastre, la Congresul III al Uniunii Scriitorilor din Moldova, dar și artizan al schimbării la fată a literelor moldovenești, în calitatea sa de redactor-șef adjunct al săptămânalului Cultura (1966-1970), în 1969 publică volumul Descântece în alb și negru, retras imediat din librării și dat la cuțit, devenind astfel „cap de serie” (numai bun să i se ia capul!) al tinerilor autori cenzurații (vor urma: Petru Cărare, Mihail Ion Ciubotaru și Ion Vatamanu). „Punerea la index” nu-l îngenunchează, din contră – una după alta, apar piesele sale de rezistență: Cântec de leagăn pentru bunici (1974), Președintele (1976), Tata (1979), Pomul vieții (1979), Abecedarul (1986), iar în 1987 poemul Basarabia, pus pe note de compozitorul Mihai Dolgan și devenit, peste noapte, un adevărat imn al mișcării de Renaștere națională. În primăvara lui 1988, abia ales redactor-șef al revistei Nistru, nu ezită să publice, în premieră la noi, Doina lui Eminescu, nuvela În voia valurilor, de Constantin Stere, dar și incendiarul eseu al lui Valentin Mândâcanu, Vesmântul ființei noastre, pregătind astfel istoricul an 1989. Și tocmai cel care ar fi trebuit să prezideze, pe bună dreptate, Marea Adunare Națională din 27 august ’89, nu o va putea face, fiind strivit de un autocar, în data de 17 mai 1989. De-acum încolo, începe Legenda Dumitru Matcovschi, poetul înviind literalmente din morți după o comă de 6 luni de zile, și chiar revenind în forță în prim-planul vieții literare, pe post de ctitor al revistei Basarabia (1990) – vasul amiral al presei noastre culturale din primul deceniu de independentă.
În toți acești ani, Dumitru Matcovschi a continuat să scrie, cu o îndârjire aș zice profetică, în ciuda tuturor vicisitudinilor, ridiculizând „vremurile sărace” și dând dovadă de o longevitate artistică ieșită din comun. Între timp, baștina sa – satul Vadul-Raşcov – a ajuns loc de pelerinaj, iar acum, că Marele Bărbat al acestui neam își doarme aici somnul de veci, veghindu-ne de sus, se cheamă că mai avem o „strajă la hotare”, la Nistru, la mărgioară…
Dumitru Matcovschi s-a stins din viață, la 26 iunie seara, 2013, după o operație pe creier. Poetul avea 73 de ani.
