De șapte ani încoace, se organizează și se desfășoară constant, în fiecare miez de februarie, Campionatul raional la lupta brațului, armwrestling în memoria lui Dumitru Atanasov, cel care a ridicat sportul și mișcarea sportivă în raion la cele mai înalte cote și a fost un om de aleasă omenie, cumsecădenie, generozitate, model, pentru toți antrenorii și profesorii de sport din raion. Majoritatea dintre ei au fost prezenți la eveniment, în semn de neuitată amintire și venerație. Ediția a VII-a a acestui an a turneului comemorativ s-a desfășurat sâmbătă 15 februarie, în sala mare a Liceului „D. Cantemir” și a adunat mulți sportivi, doritori de a-și încerca puterea brațului și de a participa. Peste 80 de participanți și-au încercat puterile, participând în categoriile: gimnazii, licee și maturi. Turneul a devenit o tradiție deja și atât de atractiv, încât au participat nu doar iubitorii de sport de la instituțiile de învățământ din raion. La competițiile promovate s-a prezentat și o echipă de luptători cu antrenorul lor de la liceul din satul Mihăilenii Vechi, raionul Râșcani.
Neuitatul Dumitru Atanasov avea specificul muncii sale de a organiza impecabil fiecare activitate și competiție sportivă sau seminar raional, republican, unional. Acesta era atuul personalității sale, prin aceasta el era și a rămas inconfundabil. Reușind să fie în preajma lui și să prindă pentru sine din această magică putere de organizare, aceasta continuă să facă discipolii săi, Viorel Onceanu, specialistul principal al Serviciului Tineret și Sport din cadrul Consiliului raional, cât și Anatolie Bajereanu, directorul Școlii de Sport„Dumitru Atanasov”. Alături de familia Atanasov, ei sunt organizatorii turneului și s-au implicat plenar în promovarea ediției recente.
Amintiri frumoase despre regretat au fost depănate începând cu partea festivă a turneului. În mesajul său primarul orașului Sângerei, Arcadie Covaliov a specificat:„ În calitate de primar sunt prima oară la acest turneu plin de esența Atanasov, dar așa în calitate de susținător al familiei și al organizatorilor nu am lipsit la nici una dintre aceste șapte ediții. Prin acest turneu păstrăm neuitare unei personalități marcante. Totodată doresc să remarc că odată cu acordarea numelui regretatului Școlii de Sport, s-au schimbat total în bine condițiile în instituția de sport și imaginea acesteia.
Directorul Anatol Bajereanu parcă simte că este vegheat de sus, de cel care a fost perfecțiunea în domeniu și face totul ca școala să arate și să fie așa cum numele presupune și cum regretatului îi plăcea să fie. Felicit familia pentru felul cum știu a se implica în păstrarea memoriei vii și cum frumos, pentru model altora, păstrează eternitatea celui care a fost stâlpul familiei lor, soțului, tatălui celor două minunate fiice , bunicului și omului-lumina care a fost.”
Viorel Onceanu, în numele președintelui raionului și Consiliului raional, i-a înmânat Ecaterinei Atanasov o Diplomă de excelență, specială, în semn de înaltă apreciere a profesionalismului, profesoarei de excelență ,personalitate de mare valoare în societate și pentru societate. Colegul regretatului de la Direcția Educație, Ion Roșca a vorbit cu căldură și cu simțirea golului în suflet pentru lipsa acestuia despre cât de valoros sufletește și intelectual, cât de generos a fost Atanasov, ca coleg, ca om. Cu câtă simțire intelectuală, umană și-a promovat colegii, antrenorii și profesorii de educație fizică și sport, ca astăzi să poarte înaltul nume de profesor de grad superior sau antrenor emerit. Pe unde trecea și răzbătea el, nu mai putea nimeni altul:„ El își face lucrul în continuare. Dovadă este sala plină de bărbați , care se implică în lupte la puterea brațului și acei care susțin și antrenează, promovează sportul , cum Atanasov le-a lăsat legământ.”
Viața lui a fost măsura unui drum împlinit. El l-a putut încheia , drept că mult prea devreme, dar cu dragoste, frumos, cu demnitate. Munca pentru dânsul a fost însăși viața , n-a fost carieră. Munca i-a fost un fel de rugăciune . A muncit fără a-și vedea când adorm fetele , când cresc, cum cresc, a muncit fără a avea sâmbete, duminici.„ Prezența Dvs, a participanților la turneu, sportivi luptărori, antrenori, veterani ai sportului, prieteni ai regretatului ține aprinsă candela neuitării”, a ținut să mulțumească tuturor Ecaterina Atanasov.
Pentru cei care cresc, și nu l-au prins cu viață pe comemorat, pentru luptători care pentru întâia oară participă la Campionatul armwrestling și numele nu este prea cunoscut, Anatol Bajereanu a pregătit un filmuleț, prin care a reflectat activitatea distinsului metodist și personalitate renumită.
Luptele dintre participanți la toate trei categorii au fost spectaculoase. Prin însăși participarea lor luptătorii au fost niște învingători. La categoria gimnazii de premiu pentru locul III s-a bucurat Dumitru Haluppa de la LT „D.Cantemir”, pentru locul II – Trifon Detișin de la LT„Olimp”, locul I -Rubin Iablonschi de la gimnaziul din Grigorăuca. Dintre luptătorii din categoria liceeni,cei mai puternici au demonstrat că sunt: Marcel Munteanu, de la gimnaziul Drăgănești,locul III, Ion Huzun din satul Vrănești s-a clasat pe locul II și titlul de campion l-a câștigat Maxim Chiforiuc, discipol al Școlii de Sport, actualmente licean LT„M.Eminescu”. La categoria maturi cel mai puternic s-a dovedit a fi campionul edițiilor precedente ale Campionatului, Alexandru Mironov din satul Cubolta. După care a urmat Viorel Onceanu , reprezentantul Consiliului raional și Andrei Spânu , antrenorul echipei din raionul Râșcani. Cel mai mic participant a fost desemnat Denis Dânga de la LT„Olimp”. Luptătorii-învingători s-au bucurat de diplome de merit , dar și de premii bănești atât din partea Consiliului raional, dar și din partea familiei Atanasov. De asemenea participanții au primit suvenire, cadouri din partea familiei ,cu însemnele campionatului comemorativ și cu chipul celui venerat. Cu Diplome de onoare au fost distinși veteranii sportului, antrenori, profesori de sport, cei care au luat lecții de profesionalism și de omenie de la Dumitru Atanasov și au mers cu el prin viață și prin prin luptele pentru un sport de performanță. Astfel turneul la lupta brațului organizat la Sângerei continuă să rodească frumoase amintiri despre Dumitru Atanasov. Celui înfrățit cu veșnicia nu facem decât să-i păstrăm mulți ani în neuitare.