În Republica Moldova a crescut numărul consumatorilor de droguri. În 2018 statisticile arată un număr de 9500 de persoane afectate de narcomanie aflate sub supravegherea medicală în cadrul secţiilor consultative ale instituţiilor medico-sanitare publice. Majoritatea din ei sunt tineri, cu vârsta de până la 30 de ani, circa 90% dintre ei fiind bărbaţi.
Speciliștii menționează că achiziționarea substanțelor narcotice este accesibilă în Republica Moldova, iar numărul adolescenților implicați în consumul de droguri este în continuă creștere.
Prin natura lor, adolescenţii sunt dificili datorită schimbărilor generate de nevoile şi trebuinţele pe care le resimte: nevoia de a şti, de a fi afectuos, de apartenenţă la un grup, de independenţă, nevoia de a-şi găsi modele comportamentale.
Centrele de prevenţie şi control al consumului de substanțe toxice în rândul adolescenţilor oferă următoarele caracteristici ale consumatorilor de drog:
• băieţii consumă mai frecvent droguri decât fetele;
• tinerii cu vârste mai mari consumă mai frecvent droguri;
• tinerii ai căror părinţi au statusuri sociale inferioare sunt mai predispuşi la consumul de droguri;
• tinerii care provin din familii cu studii superioare şi cu statusuri înalte care le pot oferi resurse pentru achiziţia de droguri şi care nu au timp să-şi supravegheze propriii copii;
• tinerii cu rezultate slabe la învăţătură sunt cei mai expuşi consumului de droguri;
• familiile proprii influenţează consumul de droguri prin stilul autoritar excesiv,prin climatul familial caracterizat de certuri frecvente, divorţ, sau alcoolismul părinţilor.
Continuarea citiți în nr. 25 din 10 iulie 2020