Dragi creștini, locuitori ai comunei Drăgănești

Dragi creștini, locuitori ai comunei Drăgănești

54
DISTRIBUIȚI

 În aceste luminate zile ale divinului Paște, doresc să Vă adresez gândurile mele bune însoțite de cele mai calde urări. Fie ca Învierea Domnului să ne adune împreună, în cadrul familiei, și printre cei dragi sufletelor noastre și să ne determine să înțelegem valorile pe care trebuie să le împărtășim cu toții pentru binele comun al tuturor.

Vă doresc multă sănătate trupească, liniște sufletească și împlinirea aspirațiilor pentru o viață prosperă, pentru un viitor mai bun, pe care îl putem construi împreună, pornind de la valorile în care credem și asupra cărora trebuie să reflectăm mereu – credința, speranța și dragostea.

Un Paște luminat de bucuria învierii!

HRITOS A ÎNVIAT!