Dorin Pîntea din satul Pepeni 07.12

Dorin Pîntea din satul Pepeni 07.12

72
DISTRIBUIȚI

Știm să ești departe, dar tocmai acolo trimitem mesajul nostru  să ajungă la momentul aniversar la inima ta și să te bucure. Să te recheme virtual la baștină, acasă, la masa plină  cu de toate și la suflețele tale dragi ale familiei  dornice să te  evenimentelor, dor după vremurile  când  a-i orânduit treburile la vatră, cu drag, de ei,  consătenii tăi, cu drag și cei care te-au ales, cu drag de a le îmbunătăți locul, imaginea, viața   de zi cu zi. Nu se uită nici momentele, nici  vremurile trăite alături, în vâltoarea  acestor timpuri, când ai fost și ai rămas  drept scut de înțelepciune, educat, înțelept, priceput, în trăistuță cu cei  șapte ani de acasă. Pe unde te duci tot   lumină și bine lași, încredere și speranțe, porți și lași în urma ta.  Dacă e sfântă vatra noastră Pepeni, e sfântă prin oameni ca tine, prin dăruirea lor , și iubirea de locul  sfânt unde s-au născut. Nu ai pierdut încă nimic, ești prea tânăr, în plină forță să crezi astfel. Au pierdut cei care ori nu  te-au apreciat din rea voință or s-au vrut în locul tău și nu au reușit nimic.

 La mulți ani, om bun, tătic și soț minunat, iubit și devotat prieten.