IUBIRE! Ești misterul din povești,
Tu, floarea mea celestă, dulce floare.
Pe cer tu strălucești când înflorești,
Iar Taina Ta e-ascunsă în candoare.
Când m-am născut eram oglinda ta
Și leagăn mi-ai făcut dintr-o vioară.
Al tău parfum șoptea că ești a mea,
Din vremurile de odinioară.
Și dacă noi vorbeam fără cuvânt,
Cuvântul dintre noi era să vină
Când din tăcere ne-atingea un cânt,
Iar noaptea se făcea prin noi Lumină.
În noi, trecuturi veșnice-au rămas,
Căci ne-am găsit din vechea depărtare.
Prin veacuri ne striga un singur glas,
Să nu uităm de noi după plecare!
Cum ne-așteptam răscrucile din gând
Și pașii ni-i urmam unul spre altul,
În noi plângeau cascadele curgând,
Iar de cădeam, ne ridica Înaltul.
În crezul meu și în simțirea mea,
Tu sărutai luminile din mine
Și mă țineai atins de fața ta,
Tot încrustând trăirile din tine.
Din cerul nopții ne-am făcut iatac,
În brațe ne țineam cuprinși de Lună.
Noi adormeam, iar nuferii din lac
Ne legănau pe-a apelor cunună.
Și contopiți fiind în dulce-amar,
Trecând prin ani mai repede ca vântul,
În zborul nostru fără de hotar,
Noi ne uneam cu cerul și pământul.
Prin vreme-același drum noi am urmat,
Am fost și am rămas în legea firii.
Tu, floare-astrală fără de păcat,
Lumina mea din umbrele iubirii.
– Noi stăm în pragul morții la un pas,
O, scumpa mea! Duioasă, dulce floare!
Eu te cuprind în mine-n bun rămas,
Ca veșnicia să nu te-nfioare!
– Să știi că nu rămân în trist popas…
Mă sting aici, dar vreau să fiu cu tine,
Să-ți luminez în beznă orice pas.
Tu, dincolo de moarte, fii cu mine!
Și din neantul dintre azi și ieri,
În mâine să ne regăsim privirea.
Vom fi chemați de alte așteptări,
Din noi, aici, rămâne doar IUBIREA.
