S-au scurs, iată, 12 ani de când autorul acestor versuri, Dumitru MATCOVSCHI, a plecat pe drumul cel fără de întoarcere. Acum privește de acolo, de sus, cum – „șoaptele galbene cad pe alei”, lăsând loc amintirilor. A scris aceste versuri de parcă ar fi presimțit că va pleca la ceruri când totul va fi în floare.
An de an, de cum vine luna iunie și aduce cu sine parfumul inegalabil al florii de tei, pășesc pe străzi și tot fredonez în gând: „Din nou ninge floarea de tei…”. Și inevitabil cugetările îmi zboară la autorul care a evocat atât de frumos în versuri aceste gingașe, plăcut mirositoare flori – Dumitru MATCOVSCHI. Și sunt mândră că am avut bucuria de a-l cunoaște personal.
E suficient să-i deschidem cartea ca să găsim acolo cântări, versuri despre părinți, copii, casa părintească, dor, dragoste, floarea de mac, meleagul natal, pe care l-a iubit până dincolo de orice măsură. Mereu îmi apare în memorie acea emisiune televizată despre Moldova – dragă, când a răsunat pentru prima dată zguduitoarea melodie „Basarabia”, interpretată cu mult patos și simț civic de către Mihai DOLGAN și Lidia BOTEZATU.
Și mă gândesc ce bogăție spirituală ne-a lăsat, cum a reușit să ne transmită și nouă ceea ce a simțit Dânsul, ce a trăit, ce a elogiat!
În curând se va scutura și această floare de tei, dar nu și amintirea despre cel care a invocat-o atât de duios în versurile-i. Vor veni și alte veri, care vor aduce cu sine alte și alte flori de tei… Și iarăși inconfundabila voce a lui Ion SURUCEANU, însoțită de cea a Aureliei LAUR, îmi vor aminti, când voi păși pe aleile din Copos din orașul teilor, că „Din nou ninge floarea de tei…”. Iar în urechi îmi va răsuna, că și atunci când mă plimbam pe străzile Chișinăului, refrenul cu „Șoapte cad, galben cad pe
