DISTRIBUIȚI

 

Prim –ministra Natalia Gavrilița a efectuat recent o vizită de lucru în raionul Sângerei. Șefa Executivului a avut o întrevedere cu autoritățile publice locale, a mers la Centrul pentru Copii și Tineri cu dizabilități CREDO și Centrul comercial Hermes.
Necesitatea investițiilor în dezvoltarea infrastructurii, a modernizării serviciilor publice și instituțiilor de educație, măsurile de susținere a sectorului agricol. Acestea au fost principalele subiecte abordate în cadrul ședinței cu participarea șefei Executivului și a reprezentanților autorităților publice locale din raion.

În cadrul discuției cu autoritățiile publice locale, Natalia Gavrilița a fost informată despre situația actuală din raionul Sângerei, dar și despre problemele cu care se confruntă aceștea: insuficiența mijloacelor financiare pentru toate competențele delegate, dar și deficit de cadre în unele primării. Premiera a precizat că pentru a rezolva aceste probleme, Guvernul își propune să implementeze mai multe proiecte care să încurajeze angajarea în sistemul public, dar și să dezvolte infrastructura regională.
„Dat fiind că un stat puternic este construit din comunități locale puternice, se impune să consolidăm capacitățile APL pentru a răspunde prompt la problemele cu care se confruntă cetățenii. Acestea pot fi soluționate atât prin descentralizarea financiară pentru localități, cât și cu participarea Guvernului și a partenerilor de dezvoltare.”
Prim-ministra a menționat că dezvoltarea regională rămâne a fi una dintre prioritățile Executivului. În acest sens, a fost lansat Programul Național de Dezvoltare Locală „ Satul European”, prin care vor fi sprijinite proiecte de infrastructură, construcția sau modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare, renovarea grădinițelor, școlilor, precum și dezvoltarea afacerilor locale.
„Guvernul a alocat, prin intermediul Programului de Dezvoltare Locală, peste 670 de milioane de lei pentru dezvoltarea localităților rurale. Vom continua atragerea fondurilor externe, astfel încât cetățenii din orice colț al țării să beneficieze de condiții decente de trai,” a spus Natalia Gavrilița.
În anul 2022, raionului Sângerei i-au fost alocare 21,57 milioane de lei din sursele Fondului rutier. Mijloacele financiare vor fi folosite pentru întreținerea și reconstrucția drumurilor publice naționale din regiune.

Continuarea citiți în n.23 din 27 mai 2022