Detalii despre accidentul GRAV de la Sângerei

Detalii despre accidentul GRAV de la Sângerei

85
DISTRIBUIȚI

Detalii despre accidentul GRAV de la Sângerei

Potrivit poliţiei, un automobil de marca Renault, condus de un bărbat de 53 de ani, care avea ca pasager un bărbat de 78 de ani, a vrut să ocolească o groapă de pe carosabil, iar în rezultat s-a ciocnit frontal cu o altă maşină în care se aflau şoferul de 24 de ani şi alţi cinci pasageri cu vârstele cuprinse între 10 şi 49 de ani, toţi locuitori ai satelor Slobozia şi Chişcăreni.

În urma accidentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar celelalte s-au ales cu traume uşoare.

La moment poliţia stabileşte toate circumstanţele.

Două dintre cele şapte persoane implicate în accidentul de la intrarea în satul Nicolaevca, raionul Sângerei, au avut nevoie de intervenţia medicilor. Printre pasageri se afla şi un copil de zece ani.

Accidentul s-a produs în jurul orei 12.00. Mașinile de model „Renault Scenic”, în care se aflau două persoane, și „Opel Omega” la bordul căreia erau cinci persoane s-au ciocnit frontal. În urma impactului, una dintre mașini a fost aruncată de pe carosabil.