Destinul i–a curmat dureros zilele

Destinul i–a curmat dureros zilele

41
DISTRIBUIȚI

Am citit în ediția de zilele trecute a publicației  ”Ecoului nostru” că în satul meu de baștină Copăceni sunt în toi pregătirile către Festivalul „ Galbenă Gutuie” care, va avea loc la Casa Memorială  Adrian Păunescu, cel care avea o inimă în care s-a adunat atâta dragoste pentru noi, pentru Țară, pentru Basarabia. A cântat această dragoste, să știe toată lumea că este o mărgioară înstrăinată, însângerată, acum mult înspăimântată și cu mare frică de la o zi la alta .Or, războiul e chiar în coastele noastre, în țara vecină Ucraina.

Maestre, îmi este greu să scriu aceste rânduri când nu te știu în viața pământească. Îmi este și mai greu să-mi împac sufletul și gândul cu dispariția ta dintre noi. Trăiesc cu amarnicul regret că nu mai citesc noile poezii pe care le-ai fi scris dacă ai fi fost  în viață, regret că nu-ți mai citesc  articolele de fond, săptămânalele.

Cum aș putea uita meritele incontestabile din viața politică românească? Cum por să uit meritul de a fi om  al adevărului, un dușman al minciunii politice? Nu pot decât să trăiesc cu profundul regret că nu mai ești printre cei care te-au iubit și ți-au prețuit generozitatea sufletească. Ai fost mereu dușmanul neadevărului, al imposturii.

Cum să te uit, maestre, când ai făcut atâtea pentru noi, basarabenii, când nimeni în locul tău nu ar fi avut curajul să apere Republica Moldova. Cum să uit  despre curajul cu care ai vorbit senatorilor despre realitatea românilor basarabeni, despre războiul de la Nistru din 1992 și multe alte lucruri de valoare. Nu pot avea decât un dureros regret că nu te mai știu lângă cei care te-au iubit, lângă cei care-ți poartă  respectul și recunoștința meritată. Cuvintele mele sunt prea puține, prea sărace, spre a spune cât demult ai însemnat pentru satul nostru Copăceni, pentru Basarabia și România.

Îți simțim lipsa și știm că nația română a pierdut  un mare poet și un mare Om  de caracter. Maestre, să ne ierți dacă ți-am greșit vreodată cu vorba, dar la sigur…, știind prea bine că valul te poartă pe acolo unde malul este împânzit de alge. Maestre, rămâi în tihna înălțărilor cerești până la întâlnirea noastră, căci, drumul meu urcă tot spre tine.

Gheorghe Brașovan, satul Copăceni, Sângerei