Printre cei peste 37 mii de basarabeni deportați în valul al II-ea al deportărilor a fost și familia Bajereanu din Sângereii Vechi. În noaptea de 6 iulie 1949 a fost exilată din sat, din propria casă, confiscându-i casa și tot ce au avut pe lângă ea. Li s-a spus verdictul: pentru totdeauna, fără drept de întoarcere. În Bureat Mongolia vă vor putrezi oasele, exilati pentru vecie
Familia Bajereanu din or Sângerei mai trăiește și astăzi tragedia , consecințelor și durerea deportărilor. Acești oamenii , membrii familiei și alții ca ei, victimele deportărilor, sunt ființele pentru care suferința deportării continuă. Ea nu va lua sfârșit niciodată. Ion Bajereanu, inginer cadastral la primăria orașului de-a lungul vieții sale, apoi la Agenția Cadastru din Sângerei, om cu studii superioare și cu feciori bine crescuți, este unul dintre victimele calvarului deportărilor staliniste. El este copilul de 6 ani în noaptea valului deportărilor și martorul ocular al acelui calvar. Ține minte cu lux de amănunte toate momentele: cum au venit ncăvediștii noaptea: „M-am trezit din somn de la niște lovituri puternice în geamul apropiat de patul unde dormeam. Cu patul armei au făcut țendre geamul. Au ajuns bucățile de sticlă peste patul meu. Văd ca acum silueta mamei care stătea în fața călăilor veniți cu nepus în masă. Dar conduși de cineva dintre ai noștri din sat. Aceasta n-o să uit cât o fi să am zile de trăit.
Ion Bajereanu
Tata a dovedit să fie preîntâmpinat că vom fi ridicați, informat fiind de fratele lui Anton Crihan. Reușise să se ascundă, să-l ia și pe fratele meu mai mare, Constantin, care până la urmă a fost deportat, separat de noi. Părinții aveau câteva hectare de pământ, casă, sarai, vacă, cal, vreo 20 de ori la o casă de copii surse de existență, căci cinci la număr eram. Dar nu pentru aceasta au venit călăii la casa noastră să ne ducă cu verdictul: pentru vecie deportați. Tata era secretarul primăriei. Era om cărturar, avea 8 clase absolvite la Iași, România.
Continuarea citiți în n.26 din 2 iulie 2021
