Se împlinesc zece ani de când Ansamblul de Dansuri Populare „ANDRIEȘ” a LT„OLIMP” duce faima liceului, Direcției Educație, raionului în lumea mare, câștigând trofee de locul I la festivaluri naționale, internaționale, începând cu renumitul Concurs „Românii au talent”. Cu ocazia împlinirii a 10 ani de popularitate și creștere profesională, coreograful- maestru Adrian CHIRIAC a decis împreună cu administrația liceului să organizeze Festivalul Dansului Popular.
Cât este de largă ca spațiu și frumoasă curtea liceului în această zi a sărbătorii dansului popular și a tradiției, ea devenise neîncăpătoare. Plină cu ansambluri frumoase, în port populare și tot jucând pe loc, până a ieși pe ringul de dans. Alături de slăvitul „ ANDRIEȘ” am savurat prezența și participarea Ansamblurilor de dansuri populare din orașul Bălți, din orașul Drochia, din satul Alexăndreni, Ansamblul „SPERANȚA”, coregraf Igor FILAROVSCHI,Ansamblul „CODRENII” din Calarași, din satul Ghindești, raionul Glodeni, ansamblul popular condus de Simion CHIRIAC; AnsAMBLUL de Dansuri Populare din satul Bărinești, raionul Florești, coreografă Viorelia CHRIAC, Ansamblul de dansuri Populare din satul Chiștelnița, raionul Telenești.
În calitate de directoare a liceului și gazdă generoasă și primitoare, Ludmila ȘIȘCANU a salutat prezența colectivelor participante, dar și a părinților copiilor care dansează în Ansamblul „ANDRIEȘ, a bunicilor acestora, care au venit la sărbătorea dansului, să se bucure”.„ Cu bucurie Vă adresez un sincer și călduros „Bun venit! la Festivalul dansului Popular,, un eveniment care celebrează moștenirea noastră culturală, frumusețea tradițiilor și unitatea prin joc și cântec. Se zice că dansul este un poem în care fiecare mișcare este un cuvânt. Limbajul inimii care vorbește fără cuvinte, este pulsul satului, al neamului și al gliei străbune. Este rădăcina care nu se uită, zestrea care nu se pierde, emoție în pași măsurați, mândrie în straie cusute cu dor. Este felul nostru de a spune: „Cine suntem,”- cu dragoste, cu respect, și cu sufletul plin de lumină”, a spus cu inima deschisă doamna directoare , binecuvântând Ansamblul „ANDRIEȘ” la zece ani de activitate, și dragoste pentru dansul popular. „Maestre Andrian CHIRIAC, sunteți mai mult decât un coreograf. Sunteți arhitectul visurilor pe ritm de folclor, mentorul care a transformat pașii nesiguri în dansuri pline de strălucire și mândrie”, a continuat directoarea cu sufletul plin de mândrie. Ea a binecuvântat celelalte colective, prietene ale „Andrieșului”, care au venit să-l felicite prin dansuri prezentate la festivalul organizat. Nicolae MELINTE, șeful Direcției Educație Sângerei a dorit La mulși ani pentru „ANDRIEȘ”: „ Să Vă fie dansul mereu viu, să fiți aplaudați sincer și cu bucurie, să vă fie drumul deschis către noi succese. Liceul Teoretic „OLIMP” este onorat și să fie gazda acestor colective minunate de dansatori, care au venit cu sufletul deschis și cu pași de dans învățați cu dăruire”, a apreciat domnul MELINTE.



Dansul Popular, bucuria care ne unește
Bucurie a exprimat și coreograful sărbătorit, Adrian CHIRIAC colectivului său, colectivelor din republică prezente și însoțite de coreografii lor, care-l apreciază pe maestrul nostru, tânăr, talentat, elegant și frumos și învață multe de la el. Pentru noi dansul popular este bucuria care ne unește. Dansul popular este glasul neamului din care facem parte, este portul sufletului nostru. Suntem împreună cu doamna directoare onorați să fim gazdă a acestui minunat eveniment. Și să apreciem cât este de minunat cu„ ANDRIEȘ,” de zece ani împreună. Câte urcușuri frumoase am atins, cât de destoinici am crescut. Grație condițiilor care ne-a creat administrația liceului. Avem o sală de dans modernă, cum nu am auzit să aibă alt colectiv dintre care sunt prezente la festival sau activează în republică. Grație susținerii părinților și faptul că dansul popular așa-i natura lui că ne face să trăim suflet în suflet, unii pentru alții cu dăruire. Eu sunt cel mai fericit, că am acest colectiv, că am crescut împreună la înălțimile dorite, că avem parte de susținerea asemenea administrație și colegi la liceul unde activăm. În această zi la Festivalul Dansului Popular prin dans ne dăm mâna, într-o horă simbolică a prieteniei și a respectului pentru tradiție. Prin dans ne bucurăm de pace”.
A dat star festivalului generația de aur a Ansamblului„ ANDRIEȘ”. Au dansat cu foc, cum știu ei mai bine. Au dansat părinții dansatorilor de astăzi ai „Andrieșului”, la înălțimea cerută de coreograful-maestru. Și ei, părinții îl ascultă și-l urmează, ca și cei mai mici.. ai lor, copiii dansatori. Bunicii și ei susțin. Îi iau în grijă pe cei mici, nepoțeii, ca părinții lor să poată dansa, să poată merge la repetiții .
Atât de buni au fost părinții – dansatori, încât Ludmila ȘIȘCANU le-a făcut o invitație de onoare, să deschidă cu dansul lor prezentat la festival festivitatea de încheiere a anului școlar „Ultimul sunet.” Cu aplauze de bucurie au acceptat. \pentru faima lor pe parcursul a 10 ani de activitate și promovare a dansului popular Ansamblul de Dansuri Populare „ANDRIEȘ” a fost premiat cu o călătorie în Grecia, din contul Administrației Liceului.. dar și cu ceva sprijin din partea primăriei orașului, a promis primarul Arcadie COVALIOV, fiind prezent la festival. Tot Ansamblului „ ANDRIEȘ,” grupa mică i s-a oferit din partea administrației liceului încă un dar suprem – o călătorie în România. Iar maestrului coreograf, pentru toată dăruirea sa și eleganța dansului care o promovează prin dansatori a fost remunerat ,după cum a anunțat către toți doamna ȘIȘCANU cu Un premiu valoros, de mărimea salariului său de coreograf-maestru.
Toate aceste enunțuri plăcute pentru „ANDRIEȘ” la 10 ani cu noi au fost salutate cu aplauze furtunoase de bucurie, fericire, și cu bătăi ritmice din picioarele de dansatori, toți la rând. Ca organizatori, Adrian CHIRIAC a avut grijă să remunereze susținerea și celorlalte colective. Participarea lor deschisă a fost răsplătită cu un o toartă masivă, mai înaltă ca coreograful, din care au gustat fiecare dansator și spectator al festivalului. A fost minunat, cum minunat este dansul popular. pe care de zece ani îl dansează ansamblul -minune „ANDRIEȘ”.






