De la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 4,2%

De la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 4,2%

31
DISTRIBUIȚI

De la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 4,2%, deși în decembrie 2023 autoritățile au anunțat că în 2024 rata de indexare va fi 6%. Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, autoritățile mențin puterea de cumpărare a pensionarilor prin majorarea pensiilor. Alexei Buzu spune că de la începutul mandatului guvernării PAS pensia minimă a crescut cu 120%, iar cea medie cu 70%, notează IPN.

Potrivit legii, pensiile sunt indexate la 1 aprilie cu rata inflației înregistrată la finalul anului trecut. Indexarea are loc pentru a racorda valoarea pensiilor la creșterea prețurilor. Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că în acest an pensiile vor fi indexate cu 4,2%. Se întâmplă în condițiile în care, anul trecut, autoritățile anunțau pentru 2024 o rată de indexare de 6%.

„Datele cu privire la inflație, la sfârșit de an, arată că avem o inflație de 4,2%, aceasta va fi rata de indexare a pensiilor în acest an. Anul trecut pensiile au fost indexate cu 15%. Dar cum a apărut această cifră? Pensiile s-au indexat doar cu cât au crescut încasările la bugetul asigurărilor sociale în 2022 față de 2021. Este adevărat, anul trecut am avut o inflație extrem de mare, o inflație pe care Republica Moldova n-a avut-o în ultimii 20 de ani. Dar totuși, în final, noi am protejat puterea de cumpărare. De la începutul mandatului acestui Guvern, atât pensia minimă, cât și pensia medie au crescut mai mult decât rata inflației”, a spus Alexei Buzu .