Ce este iubirea? O întrebare atât de simplă, dar atât de greu să-i găsești răspunsul. Dar… această întrebare poate nici nu are răspunsuri.
Poate că este floarea care nu are miros, dar parfumul ei te îmbată de fiecare dată când pulverizezi prin porii tăi dor de dor. Unii afirmă că este un dar divin, alții spun că este o boală. Cei credincioși cred în iubire, însă sunt și din cei care consideră că este un lucru malefic.
Cred în iubire, numai că îi zic dulce și amar, dar și regăsire, tristețe și împlinire, început și sfârșit. Iubirea are câte o definiție pentru fiecare în parte. Oamenii sunt diferiți, de aceea iubirea se manifestă diferit.
Secolul actual poate fi numit timpul iubirii condiționate. În prezent, tot mai puțini oameni mai păstrează farmecul acestui sentiment sublim. Iubirea pentru cei mai mulți e condiționată; să ai casă pentru ca să te iubesc, să ai bani pentru ca să fiu cu tine, să ai… să ai… Dar ce facem atunci cu verbul „ a fi”? Nu iubim, oare, un om pentru că este? Nu trebuie să punem preț pe calitățile acestuia? Nu contează cât e de bun, de blând, de rău, de frumos la suflet? Nu, pentru unii dintre noi e mai mult mai importantă cantitatea, nu calitatea. Iubește, pentru că iubești. Dăruie iubire fără cereri, oferte, fără limite, fără regrete. Nu-ți fie frică să iubești, pentru că doar dăruind iubirea o poți primi înapoi. Grigore VIERU spunea: „ Dacă n-ar fi iubirea m-aș teme de viață.”
Da, putem spune că există iubire fără răspuns, dar fericit și frumos la chip și suflet este omul ce iubește. Iubirea nu înseamnă doar fericire, ea reprezintă o metaforă a tuturor sentimentelor, emoțiilor, suișurilor și coborâșurilor. Marele Eminescu o numea „ suferință dulce”.
Eu mi-am definit iubirea, dar tu?
