Localitatea Feștelița din raionul Ștefan Vodă este printre primele localități din țara noastră unde se implementează proiectul „Crearea centrului de excelență prin pilotarea tehnologiilor de eficiență energetică și a surselor demonstrative de energie regenerabilă”, finanțat de Uniunea Europeană prin programul „Convenţia primarilor – proiecte demonstrative”. Până la finele anului curent, aici vor fi iluminate 19 străzi cu o lungime totală de circa 18 kilometri. Va fi construită o centrală cu panouri fotovoltaice de 300 kW care va transforma energia solară în energie electrică, iar din vânzarea acesteia, va genera în bugetul local un venit estimat la circa 700 mii lei anual. Vor fi instalate cazangerii pe bază de biomasă la gimnaziul din sat, la grădiniță, casa de cultură și primărie. Totodată, în martie, pe o suprafață de 5 hectare au fost plantați circa 70 mii de butași de salcie și plop energetic, care vor asigura cazangeriile cu materie primă. Cu o durată de implementare de trei ani, până în decembrie 2020, proiectul are un cost total de 800 mii Euro, inclusiv 500 mii Euro alocați de Uniunea Europeană, iar diferența urmează a fi co-finanțată de către partenerii locali, inclusiv contribuția populației va fi de circa 5000 de Euro.
Autorul și coordonatorul proiectului, Dumitru Roșcovan, spune că deja au fost efectuate studiile de fezabilitate pentru stația de panouri fotovoltaice și pentru plantația de salcie și plop energetic, iar procesul de plantare a copacilor a fost finalizat la 23 martie. În următorii zece ani, administrația publică locală ar putea extinde suprafața cu plopi şi salcii energetice până la 20 ha. „Noi le-am creat oportunitatea de a obține materia primă la nivel comunitar, fapt care va contribui la diminuarea dependenței localității de sursele de energie tradiționale, cum sunt cărbunii ori gaze importate de peste hotare”, a precizat Dumitru Roșcovan.
Până acum, doar centrul localității Feștelița este iluminat pe timp de noapte, unele sectoare din sat nu au fost iluminate din anii 90 ai secolului trecut, iar altele – nici chiar în perioada sovietică. Această stare de lucruri se va schimba foarte curând, căci proiectul prevede montarea a 538 de corpuri de iluminat de tip LED pe 19 străzi din localitate, cu un sistem inteligent de monitorizare de către un singur operator din oficiu. După finalizarea proiectului, toată infrastructura va fi transmisă în gestiunea unei întreprinderi municipale creată de primăria Feștelița. La finele proiectului, la această întreprindere vor fi angajate până la 20 de persoane.
Primarul localității, Nicolae Tudoreanu, precizează că ideile de proiect au apărut încă în 2013 odată cu semnarea Convenției primarilor pentru climă și energie, prin care primăria s-a angajat să contribuie la reducerea emisiilor de CO2, până în anul 2020. Ca rezultat, în 2017 asociația obștească „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”, în parteneriat cu APL Feștelița a elaborat un proiect care a fost aprobat în decembrie 2017 de către Delegația Uniuni Europene în Moldova. „Construcția parcului de panouri fotovoltaice ne va permite să producem energie electrică din energia solară și s-o vindem, asigurând astfel un venit stabil pentru bugetul local. Totodată, vom eficientiza cheltuielile publice prin încălzirea instituțiilor publice cu materie primă obținută din plantația de salcie”, afirmă primarul. El a mai precizat că, pe lângă finanțarea oferită de UE, Guvernul a contribuit cu 1,7 milioane de lei. La fel, au contribuit și locuitorii, atât cei din sat, cât și băștinașii plecați peste hotare în SUA, Franța, Italia, Portugalia, Spania, alte țări. „Oamenii înțeleg importanța acestuia. Cei plecați continuă să se implice prin intermediul rețelelor de socializare în evenimentele de promovare și susținere a proiectului. Avem străzi care nu au fost iluminate nici în perioada sovietică, iar locuitorii așteaptă cu nerăbdare, pentru că, vă dați seama, securitatea pe timp de noapte este una destul de importantă, în special în perioada rece a anului, când se întunecă devreme, vin părinții cu copii de la grădiniță, se întorc copiii de la Centrul de creație sau de la Școala de arte. După implementarea proiectului, vor avea în sat cu totul altă atmosferă”, conchide primarul.
Uniunea Europeană oferă un sprijin substanțial Republicii Moldova în domeniul eficienței energetice și a dezvoltării energiei renovabile. Proiectul de la Feștelița este unul din cele trei proiecte noi, lansate de UE la 26 martie 2018 în cadrul Programului „Convenţia primarilor – proiecte demonstrative”, axate pe eficiența energetică a clădirilor publice, modernizarea și economisirea energiei în iluminat stradal, investiții complexe în eficiență energetică și energie renovabilă. Alte două proiecte sunt implementate în orașele Călărași și Cantemir.
Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului ”Campanie de informare în regiunile Moldovei despre situația democratică și asistența UE pentru dezvoltarea țării”, realizat în cadrul Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, de către Asociația Presei Independente (API) în parteneriat cu Centrul Național de Mediu și Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul articolului este responsabilitatea exclusivă a autorilor – Asociația Presei Independente (API) – și nu reflectă în mod neapărat poziția Uniunii Europene.