La 15 februarie 2023 se împlinesc 34 de ani de la retragerea contingentului militar din Afganistan. Războiul crâncen, care a avut loc între anii 1979-1989, a lăsat pentru totdeauna răni în sufletele noastre. Operațiunile militare pe teritoriul Afganistanului au pus la grea încercare ostașii internaționaliști, inclusiv concetățenii noștri, veteranii din orașul și raionul Sângerei.
A fost și este nevoie de mult curaj, voință, bărbăție și susținere reciprocă între camarazii de arme, pentru a putea trece peste durerile pricinuite, peste tragediile și traumele căpătate, peste decesele celor apropiați pe pământul afgan. Incontestabil, că eroismul de care au dat dovadă ostașii noștri denotă vitejie și devotament valorilor patriotice, solidaritate internațională și mult-mult sacrificiu în toți acei zece ani de război.
Este de datoria noastră, a tuturor, să facem tot ce ne stă în puteri pentru a nu repeta greșelile trecutului, care a lăsat urme adânci în conștiința mai multor generații.
Primăria orașului Sângerei exprimă recunoștință și respect față de familiile marcate de războiul din Afganistan. Cu prilejul acestei Zile de comemorare aducem omagiu tuturor, care au luat parte la confruntările militare. Este foarte important să cinstim memoria camarazilor care și-au pierdut viața și, totodată, să-i susținem pe cei, care rămași în viață au depus și depun eforturi pentru ca generațiile viitoare să conștientizeze valorile umane și pericolele la care este expusă omenirea din cauza conflictelor militare declanșate.
Stimați Veterani,
Noi vă considerăm pentru totdeauna adevărați patrioți. Ați lăsat urme în istoria țării, ați fost și sunteți exemplu de bărbăție. Vă dorim multă sănătate, bucurii de la cei dragi și să contribuim în continuare la făurirea țării în care să trăim toți în pace și armonie.
Cu înaltă prețuire, Arcadie Covaliov, Primarul orașului Sângerei