DISTRIBUIȚI

Mult stimați salvatori ai Secției Situații Excepționale Sângerei, cu o deosebită plăcere Vă adresez cele mai călduroase felicitări cu ocazia zilei profesionale pe care o consemnați la 5 aprilie. Vă urez să fiți plini de vigoare, Bunul Dumnezeu să Vă ocrotească și să prosperați continuu.
Actele de eroism pe care le săvârșiți în cele mai dificile situații nu au asemănare și merită tot respectul din partea societății civile. Bucurați-Vă de credibilitate și înaltă prețuire pentru activitatea ce o desfășurați, onorați cu cinste și sfințenie standardul transpus în cuvinte remarcabile: „Nu este onoare mai mare decât a-ți proteja semenii.”
Sunteți cei care prin implicare și sacrificiu le dați speranță oamenilor aflați în dificultate. Apreciez profund efortul și devotamentul cu care Vă exercitați atribuțiile funcționale. De asemenea este remarcabil modul în care V-ați conformat exigențelor europene, mobilizându-Vă eforturile pentru a schimba atitudinea societății față de serviciul în cadrul căruia activați.
Meseria Dumneavoastră nobilă, în care Vă regăsim zilnic înfruntând incendii, luptând cu toate calamitățile, intervenind rapid acolo unde este cea mai mare nevoie de Dvs. riscându–Vă fără nici o ezitare propria viață.
Vă aducem cele mai sincere mulțumiri pentru atitudinea civică a Dvs. pentru contribuția enormă întru salvarea și apărarea vieții cetățenilor raionului. Vă suntem profund recunoscători și Vă urăm un cer senin, sănătate, realizări și succes în activitatea nobilă pe care o desfășurați zi de zi, multă putere pentru a apăra și salva vieți și bunuri de efectele distrugătoare ale catastrofelor și calamităților naturale.
Cu deosebită considerație, în numele Consiliului Raional Grigore Corcodel, președintele raionului

Ziua Salvatorului, sărbătorită pe 5 aprilie este un prilej de a reaminti aprecierea pe care cetățenii o manifestă față de salvatori, pentru profesionalismul misiunilor acestora.
Stimați salvatori, cel mai important atribut al Dumneavoastră este încrederea, pe care cetățenii o au în pompieri, încrederea pe care ați câștigat-o în situații decisive. Pentru Dumneavoastră acesta trebuie să fie obiectivul principal: menținerea la cote înalte a încrederii populației.
În contextul sărbătorii, adresez felicitări tuturor colaboratorilor Secției Situații Excepționale, salvatorilor pentru activitatea desfășurată. Vă doresc multă sănătate, succes în viitoarele misiuni de salvare a vieții și a bunurilor concetățenilor, mult noroc și nenumărate bucurii trăite alături de familie și cei apropiați. Exprim sentimente de recunoștință pentru adevăratele exemple de curaj și devotament întru apărarea și salvarea vieților omenești.
Fie ca activitatea Secției Situații Excepționale Sângerei să se situeze și în viitor la înălțimea așteptărilor, închinate protejării și salvării vieții cetățenilor noștri.
Cu profund respect, Arcadie Covaliov,
primarul orașului Sângerei și satului Vrănești