DISTRIBUIȚI
Poză-simbol

Sărbătorirea Zilei Mondiale a Apei atrage atenţia opiniei publice prin problemele legate de necesitatea protejării cantitative şi calitative a apelor şi pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle şi responsabilităţile celor cu atribuţii în întreţinerea şi protejarea surselor de apă. E bine stiut că apa este cel mai important element al planetei, ea este substanţa cu cele mai complexe roluri în organismul uman şi este utilizată în viaţa de zi cu zi a fiecăruia şi să nu uităm că toate alimentele sau băuturile conţin un procent ridicat de apă.
Acum că aţi vizualizat toate aceste procese vă puteţi imagina viaţa dumneavoastră fără apă? Dar cu o apă murdară? Chiar dacă nu are o culoare „ţipătoare” sau un gust „ciudat”, sub transparenţa ei se pot ascunde multe elemente dăunătoare atât oamenilor, plantelor şi animalelor, cât şi aparatelor ce ne fac viaţa mai uşoară. Toate aceste elemente dăunătoare provin, bineînţeles, din activităţile omului pentru că omul este singura specie care poluează atmosfera planetei în adevăratul sens al cuvântului!
Ea se numeşte potabilă, atunci când răspunde unor norme fixate prin texte legiferate prin lege: ea trebuie să fie plăcută la băut atât în ce priveste gustul, culoarea şi mirosul ei. Apa potabilă nu trebuie să conţină nici microorganisme patogene, nici substanţe toxice (cupru, plumb, fluoruri, cianuri, compuşi fenolici etc.).
Apa reprezintă unul din cele 3 elemente vitale ale traiului nostru, pe lângă aer şi hrană, însă de cele mai multe ori trecem cu vederea importanţa ei.
Să beţi o cantitate suficientă de apă este vital pentru sănătatea dumneavoastră. Fiecare celulă din corpul uman are nevoie de apă, acesta fiind motivul pentru care este atât de important să beţi lichide.
Ea protejează ţesuturile, măduva spinarii şi articulaţiile, ajută organismul să elimine toxinele, accelerează metabolismul, îmbunătăţește digestia, previne deshidratarea, menține hidratarea pielii, temperatura normală a corpului, masa muscular, pastrează sănătatea rinichilor, previne bolile cardiovasculare, previne oboseala, scade riscul de a dezvolta cancer. De-a lungul secolelor am învăţat că nici noi, nici lumea din jurul nostru nu poate rezista fără apă. În prezent, ştim cât de mult ne influenţează sănătatea şi starea de bine calitatea apei pe care o bem.
Apa este un factor important în echilibrele ecologice, iar poluarea acesteia este o problemă actuală cu consecinţe mai mult sau mai puţin grave asupra populaţiei…

Ion BOLBOCEANU, șeful Centrului Sănătate Publică Sângerei

continuarea o puteți găsi în numărul 11 al ziarului din această săptămână