DISTRIBUIȚI

    La 29 iulie se împlinesc 23 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova. Reporterul ziarului Ecoul nostru i-a întrebat pe unii cititori în ce măsură Legea Supremă asigură astăzi funcționarea statului de drept și apără drepturile omului, ce este și ce trebuie să fie Constituția pentru țară și pentru cetățeanul simplu.
Nicolae ROPOT, Secția Tineret și Sport, Consiliul raional: „ Republica Moldova se confruntă cu grave probleme de loialitate, în condițiile în care Rusia încearcă să reia controlul asupra statului independent, stimulând separatismul.
Deși formal poate fi numit stat, în realitate Republica Moldova nu își îndeplinește funcțiile economice eșuând sa atragă investiții, sa asigure crearea locurilor de muncă, un salariu minim și o pensie decentă. O parte considerabilă, din bugetul Republicii Moldova prezintă granturile UE”.
Silvia ȚURCANU, primară de Chișcăreni: „În condițiile unei democrații rău cercată de mentalitățile trecutului, nu trebuie sa ne mire faptul că Legea Fundamentală a statului nu asigură efectele dorite. Numai câte probleme ne-au făcut modelul de republică parlamentară. Alegerea Președintelui țării s-a transformat la noi într-o adevărată dramă națională”.
Petru DUBENCU, profesor de istorie, LT „Olimp”: „În opinia mea, actuala redacție a Constituției nu reflectă circumstanțele politice și sociale în care ne aflăm astăzi. Intervalul de timp care a trecut din ziua adoptării ei a scos în evidență un șir de carențe ale Legii Supreme. Consider oportună întroducerea în preambulul Constituției a Declarației de Independență a Republicii Moldova, fapt care va permite evitarea discuțiilor asupra limbii oficiale pe teritoriul statului, permițând limbii române să se regăsească în actul normativ suprem.
O altă îmbunătățire care poate fi adusă Constituției constă în atribuirea dreptului de inițiativă legislativă cetățenilor, fiind asigurată posibilitatea de a scoate în evidență problemele reale cu care se confruntă cetățenii. Constituția Republicii Moldova încă nu-și face pe deplin misiunea de garant al drepturilor și libertăților cetățenilor .”…

Mai departe puteți citi în ziarul din săptămâna aceasta