În baza Legii privind administrația publică locală nr. 436 din 28.12.2006 și a Regulamentului cu privire la ocuparea funcției publice prin concurs aprobat prin HOTĂRÂREA Nr. 201 din 11.03.2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, primăria comunei Drăgănești anunță:
Se prelungește termenul la Concursul repetat pentru ocuparea funcției publice temporar vacantă de secretar al consiliului comunal Drăgănești.
La concurs pot participa persoanele care întrunesc următoarele condiții:
– dețin cetățenia Republicii Moldova;
– posedă limba de stat;
– studii superioare de licență sau echivalente în domeniul dreptului sau administrației publice;
– nu au atins vârsta necesară obținerii dreptului de pensionare pentru limita de vârstă;
– cunosc legislația în domeniu;
– cunoștințe de operare la calculator (obligatoriu);
– nu au antecedente penale;
– cunosc specificul funcționării structurilor în domeniul administrației publice;
Documentele ce urmează a fi prezentate:
– formularul de participare;
– copia buletinului de identitate;
– copia diplomei de studii;
– certificate de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specialitate, dacă este;
– copia (extrasul) carnetului de muncă;
– cazierul juridic (se prezintă de învingătorul concursului);
Copiile documentelor pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor;
Documentele urmează a fi prezentate la sediul primăriei comunei Drângănești în termen de 20 de zile calendaristice din data plasării anunțului pe pagina web a primăriei.
Terminul limită de depunere a dosarelor – 20.05.2024, ora 17:00.
Telefon de contact: 0 262 39 642.