13 IUNIE 1941 este prima deportare a basarabenilor în Siberia. Circa 20 mii de oameni au fost luați cu forța și duși în ținuturile crude din Siberia și Kazahstan. Mii dintre ei au murit în lagărele de concentrare, alții au suferit chinuri inimaginabile, și- au văzut viețile distruse, despărțiți pentru totdeauna de cei dragi. Unul din scopurile acestor deportări a fost să populeze teritoriul Siberiei.
Astfel, în primul val, au fost deportate aproximativ 22 de mii de persoane din 3470 de familii, deși numărul acestora ar putea fi mai mare. Organele represive locale au rezervat din timp 1315 vagoane. Nu pentru produse sau cărbuni, ci pentru 85 de mii de oameni, care urmau să fie transportați în condiții inumane, cât se poate de departe de casele lor. Listele celor deportați erau întocmite cu numeroase abateri – scrise de mână, fără ștampile sau avize ale unor instituții de stat. Cei mai activi reprezentanți ai populației locale – primari, ofițeri, moșieri, comercianți, polițiști, intelectuali cu familii întregi urmau să fie deportați în extremul orient sau în nordul Uniunii Sovietice. Regimul totalitar comunist a comis crime împotriva umanității, crime pe care credem că nu le vom mai vedea.
Momentul deportărilor a fost un dezastru colosal pentru societate, distrugând speranța și echilibrul fiecărui om, căruia i-a fost dat să trăiască. În urma acestei „catastrofe” mulți au rămas răstigniți în fața existenței. Aceasta este crima pentru care încă nu s-a plătit, cei care au avut de suferit așa și nefiind despăgubiți.
Pentru ca să ajungă la un interes comun, ei, cei deportați, au luptat pentru regăsirea naționalității, identității și a mândriei umane. La calvarul deportărilor au fost supuși 1354 de locuitori din raion și 51 de gospodari din orașul Sângerei.
Nu doar cei deportați, nu doar raionul Sângerei, toată Basarabia, a fost o victimă și, din păcate, consecințele încă se mai resimt. Astăzi vecinii noștri ucraineni trec prin aceleași cavaluri. Lecția de istorie nu a fost învățată de toți. Dacă înainte se aplicau aceste metode de genocid acum, se aplică metode de război hibrid și, în jurul nostru încă se brodesc planuri de ocupație și de exterminare. De aceea, este crucial să luptăm pentru pace, să vorbim despre pace, să fim uniți, nu dezbinați, să fim alături de ucraineni, care astăzi mai sunt victimele unor barbari. Regimul comunist și cel putinist încearcă să treacă prin uitare memoria acelor crime, dar datoria noastră este să nu uităm, fiindcă Uitarea este Trădare. Trebuie să nu uităm și să vorbim despre acele crime, mai ales că lecțiile istoriei așa și nu au fost învățate, iar în Ucraina ocupată familii întregi sunt despărțite, iar copiii deportați.
După deportările din iunie 1941, au urmat încă două valuri de deportări în masă din Moldova.
Cel din 5-6 iulie 1949 a fost calificat drept o ofensivă economică, deoarece oamenii trimiși în Siberia erau mai mult sau mai puțin înstăriți. Valul spiritual-ideologic a fost al treilea, pe 31 martie-1 aprilie 1951.
